



Zi specială pentru locuitorii comunei Păuleşti. Ca în fiecare an, de 1 Decembrie au avut loc aici o serie de manifestări dedicate Zilei Naţionale şi desfăşurate la monumentul eroilor din Parcul cu castani. Cetăţeni din satele Păuleşti, Păuleştii Noi, Cocoşeşti şi Găgeni s-au adunat, de la mic la mare, bucurându-se de vremea frumoasă, de atmosfera creată, de micile atenţii din partea administraţiei locale dar, mai ales, de faptul că sunt împreună în această zi deosebită.Evenimentul a debutat cu slujba religioasă oficiată de patru preoţi din localitate. A urmat discursul primarului, domnul Ion Drăguşin, apoi depunerea de coroane şi flori la monument, dar şi intonarea de cântece adecvate acestui moment.
Domnul Ion Drăguşin, emoţionat şi bucuros de numărul mare al participanţilor la acest eveniment, a rostit câteva cuvinte legate de ziua de 1 Decembrie:
„Marea Unire a fost şi va rămâne pagina sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu a fost opera niciunui om politic, a niciunui guvern, a niciunui partid. Ea a fost fapta istorică a întregii naţiuni române, realizată într-un elan puternic, din conştiinţa neamului românesc. Anul 1918 reprezintă în istoria românilor anul triumfului idealului naţional, anul încununării victorioase a lungului şir de lupte şi sacrificii umane şi materiale pentru desăvârşirea statului naţional unitar român. Aceste memorabile momente din 1918 au făcut ca jertfa ostaşilor români din primul război mondial să nu fie zadarnică. Înfăptuirea statului unitar român a permis naţiunii române să îşi pună în valoare energiile, capacităţile sale creatoare în slujba progresului economic şi democraţiei parlamentare. Mai avem puţin până la sărbătorirea a 20 de ani de viaţă democratică. Astăzi suntem membri NATO şi UE, contextul geo-politic global s-a schimbat, deci coordonatele lumii în care trăim sunt cu totul altele în secolul 21. Ca atare, ne revine azi datoria sfântă de a ne cinsti eroii, pe aceia care în decembrie 1989 s-au jertfit pentru o cauză nobilă. În aceeaşi măsură, doresc să preţuim ziua de 1 Decembrie, Ziua noastră Naţională, să transformăm această zi în una a prieteniei şi a bunei înţelegeri. O zi în care să petrecem împreună, mândri că suntem români“.
Am stat de vorbă şi cu câţiva dintre participanţii la eveniment, care au avut numai cuvinte de laudă pentru felul în care acesta a fost organizat, dar şi pentru semnificaţia lui. Doamna Mihaela Eftimie, însoţită de mama sa şi de vecinele sale, ne-a declarat: „În fiecare an venim la acest eveniment, organizat de 1 Decembrie. Mie îmi place în mod deosebit. Mi-a plăcut istoria şi când eram la şcoală. Vreau să spun că evenimentul de azi a fost atât de emoţionant că aproape mi-au dat lacrimile. Consider că este bine pentru suflet şi este şi o datorie în acelaşi timp să venim, să participăm la aceste manifestări. Sunt bucuroasă să văd multă lume aici, chiar mai multă decât în anii precedenţi. Astăzi cu siguranţă ne-a ajutat şi vremea să ne strângem în număr atât de mare“.
Un grup de trei domni s-au întrecut în a lăuda organizarea evenimentului: „Suntem născuţi, crescuţi aici în Păuleşti. Evenimentul de astăzi a