Salt la conținut
Semnal

Scandal în Parlament: CCR își cumpăra medicamente pe banii românilor. Cosmin Năsui: „Este revoltător!”

··1 min citire

Curtea Constituțională a României (CCR) a fost prinsă în mijlocul unui scandal după ce s-a descoperit că instituția și-a alocat 700.000 de lei în bugetul pe 2025 pentru cheltuieli cu medicamentele destinate actualilor și foștilor judecători, dar și personalului său. Dezvăluirea a fost făcută de deputatul USR Claudiu Năsui, care a criticat dur această prevedere, considerând-o un abuz grosolan al banului public.

„CCR își cumpără medicamentele pe banii românilor! În timp ce oamenii de rând se luptă cu prețurile mari din farmacii, judecătorii CCR își asigură tratamentele din bugetul de stat. Este revoltător!”, a acuzat Năsui în cadrul dezbaterilor din comisiile de buget-finanțe.

Potrivit acestuia, în 2024, o astfel de cheltuială nu figura în bugetul instituției. Mai mult, în momentul în care a cerut explicații, reprezentantul CCR a susținut că există o prevedere legală care permite decontarea medicamentelor pentru foștii judecători, însă nu a putut explica de ce această cheltuială nu apărea în anii anteriori.

„Foștii judecători ai CCR își cumpără medicamente din banii contribuabililor? Asta numiți voi buget de avarie? Buget de austeritate? În timp ce spitalele sunt subfinanțate și pacienții nu găsesc medicamente esențiale, CCR își asigură tratamentele pe bani publici?”, a mai spus Năsui, cerând cadrul legal exact care permite această cheltuială.

În fața presiunilor, parlamentarii au adoptat un amendament prin care s-a respins alocarea sumei de 700.000 de lei pentru medicamente. Totuși, rămâne întrebarea: câte astfel de cheltuieli „ascunse” mai există în bugetele instituțiilor publice, în timp ce românii se confruntă cu tăieri și austeritate?