Șase bărbați au fost reținuți la Curtea de Argeș pentru furt de deșeuri din bronz și cupru
Pe 4 februarie, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș, sub coordonarea procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Orașului Regal, au continuat cercetările într-un dosar de furt calificat.
Potrivit anchetei, în noaptea de 22 spre 23 ianuarie 2025, mai multe persoane ar fi pătruns prin efracție și escaladare într-un punct de lucru al unei societăți comerciale din municipiu. Suspecții aveau fețele acoperite și purtau mănuși, reușind să sustragă deșeuri de bronz și cupru, în valoare de aproximativ 11.600 de lei.
În urma investigațiilor, au fost identificați șase bărbați, cu vârste între 22 și 37 de ani, din localitățile Ștefănești și Bârla, bănuiți de implicare în comiterea faptei. Cu sprijinul polițiștilor din Ștefănești și al Secției 4 Poliție Pitești, au fost puse în aplicare șase mandate de aducere emise pe numele acestora.
După administrarea probelor, cei șase bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, în vederea dispunerii unei măsuri preventive. Întregul prejudiciu a fost recuperat și restituit persoanei vătămate, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor infracțiunii.