Scandal într-o bancă din București: cetățean grec, încătușat după ce a spart un geam
Un cetățean grec a provocat un scandal marți, 25 februarie, într-o sucursală BCR din sectorul 6 al Capitalei, unde a vandalizat zona bancomatelor și a spart un geam. Polițiștii Secției 20 au intervenit rapid și l-au încătușat.
Poliția Capitalei a fost alertată printr-un apel la 112, fiind raportat comportamentul agresiv al bărbatului. Potrivit autorităților, acesta nu a pătruns în zona de birouri a băncii, dar a distrus mai multe bunuri aflate în incintă. Incidentul s-a petrecut la sucursala BCR Lujerului, situată pe Bulevardul Iuliu Maniu.
Motivul scandalului nu este cunoscut deocamdată, însă polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale incidentului.