CCR analizează sesizarea Avocatului Poporului privind legea pensiilor militare
Curtea Constituțională a României (CCR) dezbate marți sesizarea depusă de Avocatul Poporului cu privire la modificările aduse Legii privind pensiile militare de stat. Contestația vizează, în principal, lipsa indicării sursei de finanțare pentru cheltuielile suplimentare generate de actul normativ.
Potrivit Avocatului Poporului, legislația în vigoare impune ca orice cheltuială bugetară să fie fundamentată printr-o fișă financiară, care să estimeze impactul economic și să identifice sursele de finanțare. Însă, în cazul acestei legi, Guvernul nu a avut timpul necesar pentru întocmirea fișei financiare, întrucât Parlamentul a adoptat actul normativ înainte de expirarea termenului legal de 45 de zile în care Executivul putea furniza acest document.
Conform estimărilor guvernamentale, impactul bugetar al actualizării pensiilor militare ar ajunge la aproximativ 370 de milioane de lei pe lună, incluzând 130 de milioane de lei pentru solda de grad și 240 de milioane de lei pentru solda de funcție.
CCR urmează să decidă dacă actul normativ respectă prevederile constituționale privind disciplina financiară și procedura legislativă.