Salt la conținut
Semnal

Spitalul Municipal Oltenita, cooptat in programul Hipocrate

··2 min citire
[caption id="attachment_11887" align="alignleft" width="300" caption="Managerul Spitalului Municipal Oltenita, Liliana Petculescu"]Managerul Spitalului Municipal Oltenita, Liliana Petculescu[/caption] Dupa mai bine de doi ani de asteptare, Spitalul municipal Oltenita  a fost cooptat in programul informational Hipocrate, ca beneficiari ai Bancii Mondiale, program ce permite stocarea datelor despre pacienti, tine evidenta consumului de medicamente/pacient, asigura raportul permanent al sectiilor din spital cu  compartimentele administrative, farmacie, bucatarie, radiologie, laboratoare, care permit o cunoastere mai buna asupra serviciilor medicale furnizate de acestea, stocuri de medicamente, reactivi de laborator, stocuri materiale sanitare si medicale, filme radiologice. Conform declaratiilor managerului spitalului, Liliana Petculescu, in acest scop, spitalul a fost dotat cu 26 de calculatoare, 18 imprimante, doua laptopuri si un server. Cu ajutorul acestui program a fost inlocuit sistemul integrat unic de raportare la Casa Judeteana de Sanatate. Medicul Liliana Petculescu ne-a facut un scurt bilant al anului 2010, incepând cu momentul preluarii patrimoniului spitalului de catre Primaria Oltenita si Consiliul Local, moment in care, potrivit declaratiilor sale, „s-a simtit ajutorul din partea primarului oltenitean Costinel Milescu si al viceprimarului Florian Cercel, care s-au implicat direct in problemele curente ale spitalului si in cautarea unor solutii pentru eficientizarea serviciilor medicale”. La camerele de garda ale spitalului s-au prezentat anul trecut 34.044 de pacienti, din care 8.473 de pacienti au fost internati in regim de zi, iar 4.437 de pacienti au beneficiat si de investigatii. In ambulatoriul de specialitate al spitalului, respectiv Oftalmologie, ORL, Interne, Obstetrica-ginecologie s-au acordat 25.560 de consultatii. De asemenea, s-au inregistrat 346 de accidente, dintre care 9 rutiere, 193 accidente produse prin caderi accidentale, agresiuni, arsuri, degerati, muscaturi de animale, insecte. Avand in vedere faptul ca serviciile medicale se imbunatatesc, acest lucru fiind datorat  si sprijinului acordat de administratia locala, nu se poate pune problema inchiderii unitatii spitalicesti sau a schimbarii profilului sau. Guvernul are de gând sa inchida 200 de spitale din tara, dar acest lucru nu este valabil pentru Spitalul municipal Oltenita, asa cum a declarat si managerul spitalului. „In legatura cu afirmatia conform careia 200 de spitale vor fi inchise, nu credem ca este vorba si de spitalul nostru, deoarece, chiar daca indicatorii de performanta nu au atins nivelul maxim, indicatorii au fost totusi indepliniti. S-a trimis un raport la DSP Calarasi prin care, impreuna cu primarul Costinel Milescu, am consemnat faptul ca nu dorim modificarea structurii organizatorice actuale si nici a profilului spitalului. Speram ca in acest an sa primim un ajutor mai substantial din partea Consiliului Local Oltenita, care au fost alaturi de noi, dându-ne votul pentru a fi preluati de primaria Oltenita, prin dotarea cu aparatura, reabilitarea infrastructurii spitalului, inlocuirea agregatelor vechi din spalatorie, bucatarie, centrala termica. Impreuna vom face si alte demersuri la Ministerul Sanatatii, in special pentru achizitionarea de aparatura medicala. De asemenea, cu aceasta ocazie multumim sponsorilor ca AGRO Chirnogi, FNC Oltenita si firma DYO, care au contribuit la buna desfasurare a activitatii spitalului”, a declarat Liliana Petculescu, managerul spitalului. Mihaela Ionita