Salt la conținut
Semnal

Magazin de încălţăminte Deichmann, şi la Slobozia

··1 min citire
Deichmann (6)Deichmann (13)Primul magazin de încălţăminte Deichmann din judeţ şi-a deschis, joi, 8 octombrie, porţile, la Slobozia. Zeci de locuitori curioşi au trecut pragul magazinului şi au plecat, în final, măcar cu un produs. Un semn bun pentru reprezentantanţii firmei, în această perioadă de criză. De fapt, criza se pare că nu a afectat afacerile Deichmann, aceştia având în plan ca până la sfârşitul anului să mai deschidă alte şase magazine în ţară. Augustina Artemie, director marketing, susţine că „toate magazinele Deichmann merg foarte bine, indiferent de oraşul în care se află. Ne adresăm întregii familii, preţurile noastre sunt extrem de convenabile şi de aceea şi succesul. Raportul preţ-calitate este foarte bun. Noi chiar am câştigat clienţi pe perioada crizei, lumea fiind mult mai atentă când îşi cheltuie banii, alegând, bineînţeles, ceva convenabil şi de o calitate bună“. Magazinul Deichmann din Slobozia, situat lângă Kaufland are, pentru început, zece angajaţi, o suprafaţă de 500 metri pătraţi, şi o gamă variată de încălţăminte. „Avem diverse niveluri de preţ, avem şi colecţia Cindy Crowford anul acesta, modele din piele de o calitate şi un preţ foarte bune, gama Confort, pentru persoane care au nevoie de o încălţăminte mai confortabilă şi multe altele“, a mai spus directorul de marketing. Pe parcursul zilei de joi, timp de două ore, clienţii magazinului din Slobozia au putut câştiga bonuri valorice de 50 de lei, în cadrul unui concurs denumit „Cenuşăreasa“. Clienţii au fost invitaţi să aleagă o cutie de pantofi dintr-un turnuleţ şi dacă nimereau pantoful potrivit Cenuşăresei, mărimea potrivită, câştigau un bon valoric cu care au putut face cumpărături din magazin.