Noul An Chinezesc sau Anul Iepurelui de Metal, prilej de sarbatoare in Parcul Cismigiu din Capitala
[caption id="attachment_12171" align="alignleft" width="300" caption="Anul Nou chinezesc va fi sarbatorit in parcul Cismigiu"]
[/caption]
Ambasada Chinei, Primaria Capitalei si Grupul de firme Niro va invita, sambata, 29 ianuarie, la orele 16.00, in Parcul Cismigiu din Bucuresti, pentru a lua parte la un eveniment de amploare prilejuit de sarbatorirea Noului An Chinezesc.
Trecerea in noul an va fi un moment de bucurie pe care cei prezenti il vor putea trai alaturi de artisti de renume precum Corina Chiriac, Grupul Alegretto sau Taraful de la Chisinau, care vor sustine un concert in aer liber.
In deschidere, cei prezenti vor putea asista la discursurile sustinute de Primarul Capitalei, Sorin Oprescu si Ambasadorul Chinei in Romania.
Sponsorii principali ai evenimentului vor fi Dragonul Rosu si Niro Investments Group.
Potrivit calendarului chinezesc, vom intra in Anul Iepurelui de Metal. Conform mitologiei chinezesti, Iepurele de Metal, reprezinta simbolul rezistentei. Astrologii spun ca anul Iepurelui de Metal va fi linistit. De asemenea, in acest an accentual va fi pus pe activitatile creative, generozitate si prietenie.
Asadar, veniti sambata, in Parcul Cismigiu, pentru a trece impreuna in Noul An Chinezesc, anul Iepurelui de Metal, care se anunta a fi unul de bun augur pentru prietenia celor doua popoare, roman si chinez.