Salt la conținut
Semnal

Cristian Burlacu - cel mai „disputat“ deputat de pe Valea Prahovei

··5 min citire
burlacu opreaburlacusemcuFostul liberal a fost acuzat de „traseism politic şi interese financiare“ Stupoare în tabăra liberalilor prahoveni. Deputatul Cristian Burlacu a anunţat, marţi, 6 octombrie, că a trecut la PD-L, fără să dea nicio explicaţie pentru această decizie, după cum susţin foştii săi colegi de partid. Liberalii au ieşit imediat la atac şi l-au acuzat pe Burlacu de „traseism politic şi interese financiare“. Foştii colegi şi-au recăpătat brusc memoria, deşi la vremea respectivă au trecut cu vederea faptul că Burlacu nu este la prima... aventură de acest gen. Să precizăm că, în momentul în care şi-a anunţat candidatura pe listele PNL, Burlacu declara că „acesta este primul partid politic în care este membru“. Acum foştii săi colegi îl contrazic şi spun că deputatul de Valea Prahovei este, în prezent, la a cincea formaţiune politică după ce a trecut prin PDSR, PC, PUR şi PNL. „Moralitatea, caracterul omului lasă de dorit. Se pare că, trebuie să recunosc cu regret, am greşit când am fost de acord cu alegerea lui Burlacu, drept candidat la Camera Deputaţilor, pe listele noastre“, a declarat preşedintele PNL Prahova, Adrian Semcu „Moralitatea, caracterul omului lasă de dorit. Pot să-mi recunosc o vină. Când a fost vorba de propunerea unui candidat la Camera Deputaţilor şi a fost ales Cristian Burlacu, se pare că, trebuie să recunosc, cu regret, am greşit“, a declarat preşedintele PNL Prahova, Adrian Semcu. Liderul liberalilor a susţinut că acuzele aduse democrat-liberalilor de către parlamentarul Burlacu se pare că au fost uitate şi s-a declarat „uimit cum acesta a putut pleca la unul dintre partidele pe care le critica“. Pentru a-şi argumenta părerea, Semcu şi-a adus aminte două expresii folosite frecvent de Burlacu, în declaraţiile sale politice, pe când el era... încă liberal: „această realitate cenuşie“ şi „coaliţia marilor nerealizări“. „Cu toate acestea, acum Cristian Burlacu a plecat la unul dintre partidele pe care le critica“, a încheiat preşedintele Adrian Semcu. „A plecat la PDL pentru bani şi a reuşit să ne dezamăgească pe toţi“, a apreciat primarul din Sinaia, liberalul Vlad Oprea Trecerea lui Burlacu în tabăra portocalie a fost comentată, în termeni mult mai duri, de un alt membru de frunte al liberalilor prahoveni, primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, cu care parlamentarul era până mai ieri, „umăr la umăr“, atât în politică, precum şi în unele afaceri. „A plecat, pur şi simplu, pentru bani. Are o societate comercială care a câştigat un contract din bani publici la Ministerul Sănătăţii, pentru reabilitarea Sanatoriului de la Techirghiol, de 50 de miliarde lei vechi, datorită prieteniei pe care o avea cu un senator liberal, pe vremea când acesta era directorul sanatoriului. A fost schimbat directorul, a venit noul Guvern, iar la câteva luni, în martie, lucrările nu au mai fost finanţate din lipsă de fonduri, probabil. În momentul în care a trecut în PD-L, a pus condiţia să i se dea bani pentru continuarea lucrărilor“, a declarat primarul staţiunii Sinaia, liberalul Vlad Oprea. „Pe mine mă interesează dezvoltarea de pe Valea Prahovei“, a replicat Burlacu Pe de altă parte, fostul său coleg de partid, Cristian Burlacu, nu a vrut să comenteze acest subiect, susţinând că „este preocupat de activitatea viitoare, nu de trecut“.  Proaspătul demisionar şi actual democrat-liberal s-a limitat însă la aceste declaraţii, fără să arunce acuzaţii la adresa foştilor colegi, în cadrul conferinţei de presă organizate pentru a anunţa trecerea sa la PD-L. „Este o pură speculaţie. Chiar nu aş dori să comentez. Sunt doar reacţii, puţin în forţă, bazate pe deranjul faptului că am plecat de la PNL. Nu vreau să pun sub nicio umbră şi sub nicio culoare activitatea mea alături de liberali“. Deşi nu şi-a criticat foştii colegi, Burlacu nu a uitat să-i laude pe actualii săi parteneri politici, aşa cum dă bine la începutul unei noi... aventuri de acest gen. <<Apreciez mult spiritul de echipă al primarilor PD-L din Colegiul meu de pe Valea Prahovei, dar şi modul în care liderii judeţeni şi naţionali ai acestui partid i-au luat în serios. Eu am propus un proiect intitulat „Pact turistic pentru Valea Prahovei“ şi intenţionez să-l derulez beneficiind de sprijinul democrat-liberalilor. Pe mine mă interesează, în primul rând, Valea Prahovei, unde îmi doresc să pot colabora, să fiu respectat de oamenii pe care îi respect ca aleşi ai obştii! Îmi doresc să am sprijinul majorităţii, pentru ca, pe parcursul mandatului meu, să îi pot fi de folos majorităţii!“, a mai spus Burlacu. Deşi sunt supăraţi pe PD-L, liberalii de pe Valea Prahovei l-ar vota pe... Băsescu (hă, hă, hă) Tot în cadrul conferinţei de presă, în care liberalii au arătat cu degetul spre fostul lor coleg pentru că a trecut în tabăra portocalie, fiind acuzat de „traseism politic şi interese financiare“, primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a scăpat o declaraţie care surprinde, cel puţin la fel de mult ca şi plecarea lui Burlacu din PNL. „În turul II, dacă ar fi să aleg între candidatul PD-L şi un social-democrat, l-aş alege pe Traian Băsescu. Evident, dacă ar intra în turul II cu Mircea Geoană sau cu un alt candidat de stânga, îl voi susţine pe Băsescu, pentru că niciodată nu voi putea susţine un candidat de stânga pentru funcţia de preşedinte al României“, a mai spus primarul din Sinaia. „Decizia de susţinere în turul doi pentru un anumit candidat va aparţine Biroului Politic, însă nu cred că nu se va mai ajunge la aşa ceva“, a contracarat Semcu În replică, preşedintele PNL Prahova, Adrian Semcu, a încercat să contrazică atitudinea, destul de tranşantă pentru această perioadă, a colegului său de partid de pe Valea Prahovei şi a lăsat cu o diplomaţie demnă de un politician mioritic, o undă de „mister“, cu privire la viitoarele hotărâri ale liberalilor, că de, nu se ştie, cum va bate vântul schimbării şi ce coaliţii s-or mai închega, şi a declarat: „Decizia de susţinere în turul doi pentru un anumit candidat va aparţine Biroului Politic, însă nu cred că nu se va mai ajunge la aşa ceva“. Mădălina Zamfir