Salt la conținut
Semnal

Buzau - Preotul Mihai Milea si jurnalistul Dumitru Ion Dinca, desemnati „Omul anului 2010“

··1 min citire
Sase oameni de cultura din Buzau, care s-au remarcat in anul 2010, au primit joi distinctiile de „Om al anului“ si cetatean de onoare al municipiului, intr-o ceremonie desfasurata la Galeriile de arta. „Omul anului 2010“ au fost desemnati preotul Mihai Milea, autorul unui vast proiect misionar de construire a unor azile pentru batranii fara adapost, ajutati de copii ai strazii, precum si jurnalistului Dumitru Ion Dinca, pentru cele peste 20 de carti publicate de-a lungul a patru decenii. „Cei mai merituosi buzoieni s-au dovedit un preot si un ziarist, parintele Mihai Milea, initiatorul a sute de actiuni caritabile, si Dumitru Ion Dinca, deopotriva poet si jurnalist“, a declarat primarul municipiului Buzau, Constantin Boscodeala. Alti patru oameni de cultura, Stefan Iovan, Doina Ciobanu, Constantin Ungureanu si Gheorghe Milu, au primit distinctia de cetatean de onoare. Cu aceeasi ocazie, a fost vernisata expozitia „Album retrospectiv“, a pictorului Gheorghe Ciobanu, si s-au lansat trei noi aparitii editoriale - „Amintiri despre apusul zeilor“, de Bucur Chiriac, „Orasul cu castani si amintiri“, vol. II, al publicistului Nicolae Penes si „Sarata - Merei. 500 de ani de atestare documentara“, de Valeriu Nicolescu.