Salt la conținut
Semnal

Peste 7 tone de sina de cale ferata sustrasa de un calarasean

··1 min citire
Poliţişti ai Serviciului Transporturi Călăraşi au identificat un bărbat din comuna Săruleşti, care a depozitat, în apropierea locuinţei sale, peste 7000 kg. de şină de cale ferată, sustrasă din cadrul unui district din Fundulea. Suspectul, care nu poseda permis de conducere, a transportat bucăţile de şină cu un autovehicul neînmatriculat.Ieri după-amiază, în jurul orei 15.00, poliţişti de transporturi feroviare şi agenţi din cadrul Postului de Poliţie Săruleşti l-u prins în flagrant pe Ţ. Valentin, din comuna Săruleşti, care a depozitat, în apropierea locuinţei sale, 55 de bucăţi de şină de cale ferată, în lungime totală de 112 metri, cântărind 7.280 kg. Din verificările efectuate, s-a constatat că acestea au fost sustrase în noaptea de 17 spre 18 aprilie a.c. din depozitul situat în Staţia CFR Săruleşti, folosindu-se de un autovehicul neînmatriculat. Suspectul a condus maşina, fără a avea permis de conducere.Şina a fost recuperată, cercetările fiind efectuate de poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Lehliu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu poseda permis de conducere şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.