Salt la conținut
Semnal

Servilism si formalism la dezbaterea organizata la Slobozia pe marginea Legii Educatiei Nationale

··7 min citire
Ministerul Educatiei Cercetarii Tineretului si Sportului (MECTS) a desfasurat, miercuri, 13 aprilie, la Casa de Cultura a Sindicatelor din Slobozia, prin intermediul Inspectoratului Scolar Ialomita, o campanie de implementare a prevederilor Legii Educatiei Nationale care a intrat in vigoare in februarie 2011, pentru unitatile din invatamantul preuniversitar, in prezenta directorului general din MECTS, Liliana Preoteasa. Reprezentantii Inspectoratului Scolar Judetean Ialomita precizau ca dezbaterea cu tema „Tu faci legea de nota 10!” s-a adresat profesorilor din unitatile de invatamant, elevilor, parintilor acestora si oricarui potential beneficiar, dorindu-se ca informatia sa ajunga corect la un numar cat mai mare de membri ai comunitatii locale, insa au existat voci care reclamau faptul ca intrarea la acest eveniment s-a facut pe baza de invitatie, toti cei prezenti fiind alesi „pe spranceana”. Nu ne-am dumirit inca daca cei care au umplut sala au fost adusi „cu arcanul” sau au venit de buna voie. In orice caz, lipsa lor de participare prin inscrierea la discutii spune multe...Nu mai este nevoie sa va descriu apatia cu care participantii au ascultat prelegerile nesfarsite ale inspectorului general scolar, prefectului, presedintelui Consiliului Judetean, dar si ale altora, singurul aplaudat fiind liderul sindical, Traian Mitrea. Primul care a luat cuvantul a fost, evident, inspectorul scolar general, Ilie Stavar. Acesta spunea ca legea educatiei trebuia facuta mult mai devreme, prin 1990, ceea ce ar fi produs mari transformari atat in domeniul educatiei, cat si in societate, dar ca niciodata nu este prea tarziu. Cu ziarul Tribuna Invatamantului in mana, Ilie Stavar a inceput sa citeze din declaratiile sale oferite reporterului respectivei publicatii. „(...) Pentru ca pe bannerul acesta scrie ca tu faci legea de nota 10. (...) Asa cum nu putem cunoaste in detaliu universul, va rog sa acceptati sa nu pot nota un macrocosmos cu note pamantene. Deci atunci nu am fost in stare sa spun ca aceasta este o lege de nota 10. Dar acum va spun. Dumneavoastra aveti prilejul sa duceti la bun sfarsit implementarea acestei legi, alaturi de ceilalti profesori, alaturi de noi, si sa faceti intr-adevar ca legea sa fie de nota 10”, spunea acesta. Cum la ora actuala se lucreaza la metodologiile de aplicare a acestei legi, Liliana Preoteasa, aflata pentru prima oara in judetul Ialomita, a declarat ca mare parte dintre acestea vor trebui finalizate pana in luna septembrie. „(...) Ca orice lege, ea exprima un punct de vedere al celui care l-a propus si are un anume grad de generalitate. Ea nu va deveni operativa decat prin intermediul metodologiilor, adica prin intermediul legislatiei secundare. Este un proces extrem de anevoios. (...) Vom avea aproape 90 de metodologii care vor trebui puse pe site la un moment dat, probabil in luna mai, si am incercat sa transmitem si un mesaj si anume ca aceasta legislatie secundara sa fie elaborata si cu dumneavoastra. Apreciez ca etapa urmatoare este mult mai importanta decat ceea ce s-a facut pana acum (...). Dupa ce am primit propunerile de la ISJ acestea au fost transmise Asociatiilor profesionale (...) care au solicitat sa se uite pe metodologiile elaborate si unor ONG-uri. Etapa urmatoare este etapa dialogului institutional intre reprezentantii ministerului si ai sindicatelor si in acel moment vom lua in calcul si punctul lor de vedere. Iar pana la inceputul anului scolar vom aproba, prin ordin de ministru, si aceasta lista de metodologii”, preciza Liliana Preoteasa. Potrivit acesteia, „s-au facut niste pasi, insa pasii care urmeaza sunt foarte importanti. Si daca am vorbi de lege si apoi de legislatia secundara, cred ca cel mai important pas este modul in care vom pune in practica aceasta lege si aceasta legislatie secundara. (...) Daca ar fi sa dam o nota acestei legi, va trebui sa o dam dupa ce o vom pune in practica”. Dupa aproximativ 20 de minute de la inceperea evenimentului, mai multi elevi paraseau sala, probabil plictisiti de elogiile aduse noii legi si persoanelor care au lucrat la metodologiile de aplicare. Cum in sala erau aproape 500 de persoane, plecarea catorva elevi a trecut neobservata, astfel ca s-a continuat cu declaratiile invitatilor. Prefectul judetului, Madalin Teculescu, afirma ca profesionalismul profesorilor impreuna cu dinamismul autoritatilor locale si cu rolul mai activ al parintilor va duce la un rezultat bun si foarte bun in educatia nationala. „Rolul acestor dezbateri este unul deosebit si multumim pentru prezenta la un nivel atat de inalt din partea Ministerului Educatiei. Sunt sigur ca dupa dezbaterile din aceasta zi lucrurile se vor clarifica foarte mult. Este clar ca nu este nevoie de un razboi de uzura intre inspectorat, minister si dumneavoastra si este nevoie de o conlucrare, o colaborare, pentru realizarea acestor metodologii, astfel incat peste cativa ani sa putem spune ca avem noi competente ale elevilor si se schimba o mentalitate cu o mentalitate mult mai buna pentru viitorul acestei tari”. Au mai luat cuvantul si presedintele Consiliului Judetean al Elevilor, care si-a exprimat, la randu-i, in termeni laudativi, parerea despre noua lege a educatiei in general, dar in special vizavi de anumite prevederi, dar si cativa reprezentanti ai Grupurilor de lucru care au participat la elaborarea a trei dintre metodologiile de aplicare a legii. Nu putea trece neobservat presedintele Consiliului Judetean Ialomita, Silvian Ciuperca. Acesta a criticat lipsa conditiilor din sala Casei de Cultura a Sindicatelor, din cauza frigului toata lumea devenind nerabdatoare sa se termine evenimentul, dezvoltand apoi cateva idei legate de diferentele de opinii intre cei pro si contra unei legi noi, intre conservatori si modernisti. „(...) Am regretat faptul ca aceasta lege a fost asumata in Parlament si nu a fost supusa dezbaterii. O dezbatere mai larga poate ca ar fi generat imbunatatiri. Ele vor veni, sunt convins. Aici sunt optimist. Vor veni pe parcurs (...)”, spunea Silvian Ciuperca. Si a venit si momentul dezbaterilor. O liniste suspecta pusese stapanire peste toti cei prezenti. Singurul care a avut curajul sa vorbeasca a fost reprezentantul sindicalistilor din invatamant, Traian Mitrea, care, evident, a criticat noua lege a educatiei nationale. „Tema la care astazi particip, ar fi trebuit sa fie o tema care sa se fi abordat inainte. Mi-as fi dorit ca echipele de lucru care si-au adus aportul la aceste metodologii sa se fi infiintat inainte, astfel incat anumite articole sa fie rodul celor care beneficiaza pe viitor de aceasta lege. Acest lucru nu s-a intamplat. Si mai spun cu tristete ca in judetul Ialomita aceasta lege nu este una de nota 10, lucru atestat de un sondaj de opinie desfasurat la initiativa USLI in perioada 10 – 20 februarie pe un esantion de 854 de cadre didactice si la capitolul legea educatiei nationale avem urmatorul rezultat. Legea este foarte buna - 8 persoane, buna - 105 persoane, proasta - 509 cadre didactice, foarte proasta 232 de persoane. In opinia noastra, a Corpului Didactic, aceasta lege nu este de nota 10 in judetul Ialomita. Si mai avem o tristete, si anume ca aceasta lege a fost asumata si nu dezbatuta, iar partenerii de dialog (...) nu au fost invitati. Deci dialogul in sensul sustinerii articolelor din aceasta lege a fost unul mimat”, spunea acesta. Liliana Preoteasa a admis ca lipsa dezbaterii reale a fost un punct slab, insa a sustinut ca o parte dintre cei care elaboreaza legislatia secundara sunt membrii de sindicat, ceea ce face ca unele dintre problemele existente sa fie remediate. „Nu vreau sa polemizez cu colegii de la sindicate. Inteleg punctul dumneavoastra de vedere si am sa va raspund la ceea ce va pot eu raspunde. In legatura cu discutarea cu sindicatele... Sigur ca eu am precizat la inceput ca va fi o discutie institutionala asa cum prevede legea inainte de aprobare si ma refer exclusiv la metodologii. Pe de alta parte, as vrea sa dau doar doua numere... 1.493 de persoane din judet au lucrat la aceste metodologii, din ele 1.013 sunt membri de sindicat. (...) Nu putem spune ca sindicatele nu au participat”, a replicat directorul executiv din Ministerul Educatiei. S-a mai discutat despre politizarea in scoli, despre cadourile date cadrelor didactice, despre finantarea invatamantului privat si cel de stat, despre necesitatea infiintarii scolilor profesionale dar si despre migratia profesorilor spre mai bine, tot cu doamna Liliana Preoteasa. Evenimentul a inclus si distribuirea brosurii „Tu faci legea de nota 10”, in paginile careia sunt descrise cateva dintre prevederile Legii Educatiei Nationale. Astfel de „dezbateri” au fost desfasurate si la Fetesti pe data de 14 aprilie si la Urziceni, pe data de 15 aprilie. (L.M.)