Calarasi - Partidul National Liberal initiaza dezbateri pe tema modificarilor legislatiei administratiei publice locale
Joi, 14 aprilie, a avut loc la Calarasi o reuniune de lucru a Comisiei Nationale de Administratie si Interne din cadrul Partidului National Liberal. Ordinea de zi a sedintei, la care au participat aproximativ 100 de reprezentanti ai administratiei publice din toata tara, a cuprins dezbateri privind modificarile ce vor fi aduse Legii 215/2001, Legii 393/2004 si Legii 188/1999.
Presedintele Comisiei, deputatul Victor Paul Dobre, fost Secretar de Stat în Ministerul Administratiei si Internelor, a afirmat ca, prin modificarile aduse Legii Administratiei Publice Locale nr. 215/2001, Cabinetul Boc urmareste multiplicarea la nivel local a imixtiunii executivului în activitatea deliberativului, pe modelul asumarii raspunderii Guvernului în mod excesiv asupra unor legi de importanta majora. Se incearca astfel instituirea controlului primarilor asupra consiliilor locale prin faptul ca sedintele de consiliu se doreste a fi conduse de catre primar, desi primarul nu poate conduce un for din care nu face parte.
„Mai mult decât atât, primarul nu poate conduce un for deliberativ care adopta hotarâri obligatorii pentru primar“, a mai adaugat Victor Paul Dobre.
Un alt punct important aflat pe agenda intalnirii a fost cel legat de proiectul de lege privind modificarea si completarea Legii nr. 188/1999 privind statutul functionarilor publici prin care se desfiinteaza posturile de inspectori guvernamentali. In acest sens, presedintele PNL Calarasi, Raducu Filipescu a declarat ca „o multime de oameni capabili vor disparea din peisajul administratiei locale pentru ca obiectivul Guvernului Boc este de a inlatura tot ce a avut la un moment dat competenta. Acum sunt cautati dansatorii, mascaricii, marlanii. Nu mai este nevoie de oameni scoliti, cu experienta, cu coloana vertebrala, deoarece acestia reprezinta si nu sunt pe placul puterii“.