Salt la conținut
Semnal

Prahova - Un motociclist a murit si alte trei persoane au fost ranite intr-un accident rutier pe DN 1

··1 min citire
O persoana a murit si alte trei au fost ranite in urma unui accident rutier care a avut loc, luni, pe DN 1, la km 74, in zona localitatii prahovene Baicoi, in acest eveniment fiind implicate doua autoturisme si o motocicleta. Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Prahova, Marina Dinu, s-a intervenit pentru acordarea primului ajutor in cazul a doua dintre victime, care prezentau traumatisme cranio-cerebrale, acestea fiind transportate cu ambulanta SMURD la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean de Urgenta Ploiesti. Cea de-a treia victima a fost preluata de Serviciul Judetean de Ambulanta si transportata la spital. Conducatorul motocicletei implicata in accident a murit in urma evenimentului rutier. „Deocamdata nu se cunosc cauzele producerii acestui accident, echipaje al politiei aflandu-se la fata locului pentru cercetari“, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, Raluca Brezeanu.