Salt la conținut
Semnal

Cercetată pentru luare de mită şi fals intelectual

··1 min citire
Primul-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu şi conducerea I.P.J.Giurgiu, cu sprijinul D.G.I.P.I. - Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă, au dispus constituirea unui grup de lucru format din poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor, care să efectueze verificări privind eliberarea de diplome de bacalaureat şi adeverinţe de absolvire a 12 clase, la o unitate de învăţământ din localitatea Călugăreni, judeţul Giurgiu. Din investigaţiile efectuate rezulta că au fost emise diplome de bacalaureat şi adeverinţe de absolvire, unor persoane care nu au frecventat cursurile şi susţinut examenele unităţii de învăţământ. Până în prezent, suspectă de implicare în activitatea infracţională este U. Liza Elena, de 40 de ani, din Bucureşti, cu reşedinţa în comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu, fostă secretară, care a eliberat documentele susmenţionate, contra unor sume de bani sau bunuri. Miercuri, 17 iunie, poliţiştii au efectuat o percheziţie la reşedinţa Lizei Elena U., din comuna Călugăreni, judeţul Giurgiu, de unde au fost ridicate următoarele documente şi înscrisuri: carnet de diplome de bacalaureat, din care lipsesc 15 file, 10 rămânând necompletate; 14 cotoare carnet diplome; 3 certificate de calificare profesională nivel I, completate; 15 certificate de calificare profesională nivel II, completate; 4 certificate de capacitate completate; 10 certificate de absolvire a şcolii de arte şi meserii completate; 5 foi matricole completate; 2 diplome de absolvire a învăţământului complementar; acte de identitate şi alte înscrisuri. Grupul de lucru constituit efectuează activităţi de investigare şi cercetare în vederea documentării şi probării activităţii infracţionale a persoanelor implicate în eliberarea şi obţinerea documentelor. Faţă de U. Liza Elena, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă, fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual.