Sute de pelerini aşteaptă vineri, în curtea Bisericii Greceşti din Brăila, recunoscută în întreaga creştinătate, să ia apă sfinţită din izvorul aflat sub Sfântul Altar, care se deschide o dată pe an, de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii.
Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian Crăciun, a oficiat joi seară slujba de sfinţire a apei sfântului izvor, considerată vindecătoare de boli trupeşti şi sufleteşti.
Pentru desfăşurarea fără incidente a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, IJJ asigură măsurile de ordine şi linişte publică la Biserica „Buna Vestire“, cu peste 100 de jandarmi. Alături de jandarmi, la această misiune vor participa şi lucrători de la IPJ Brăila, Poliţia Locală, ISU Brăila şi SAJ Brăila.
Biserica Greacă „Buna Vestire“, ridicată pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, este vestită în întreaga lume pentru apa sfinţită din izvorul tămăduitor, situat la 12 metri adâncime, sub Sfântul Altar, motiv pentru care, în fiecare an, de Izvorul Tămăduirii, Brăila devine centrul creştinismului răsăritean.
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă pe 8 septembrie 1863, după ce Alexandru Ioan Cuza a aprobat construirea sfântului lăcaş pentru coloniştii greci şi pentru marinarii celor 800 de corăbii greceşti care soseau anual în Portul Brăila.
Edificiul este realizat în stil bizantin, dar are puternice influenţe neogreceşti, gotice şi renascentiste, având în vedere adăugirile şi renovările ulterioare. Pridvorul susţine un balcon cu patru coloane de marmură albă. La rândul său, balconul executat tot din marmură susţine tot prin patru coloane cea de-a doua cupolă, cu orologiul bisericii.
Catapeteasma sfântului lăcaş este realizată în foiţă de aur, iar în interiorul bisericii pot fi admirate candelabrul central din cristal de Murano şi cinci candelabre din cristal de Boemia.
Se spune că, demult, pe înserat, un cioban îşi ducea oile de la păscut spre casă, supărat şi îngândurat că mama lui orbise, şi se ruga la Dumnezeu să-i dea sănătate. Deodată, în faţă, i-a apărut Maica Domnului şi i-a spus să construiască o mică troiţă la stejarul cel mai bătrân din zonă şi să o împodobească cu multe icoane. În fiecare seară când va trece pe acolo să aprindă candela şi să se roage pentru ca mama lui să poată vedea.
A doua zi, ciobanul s-a apucat de treabă şi, în trei zile, a terminat de construit mica troiţă. A observat, însă, că pe lângă construcţia făcută de el, un firicel de apă a inundat încăperea, şi s-a apucat să sape un şanţ, pentru ca apa să se poată scurge. Pentru că era foarte cald şi îi era sete, omul a băut din apa ce curgea şi, văzând că este rece şi bună la gust, a pus într-o sticlă să-i ducă şi mamei sale acasă să-i dea să bea şi să se spele pe faţă. La numai o săptămână după ce a băut din această apă, mama ciobanului s-a vindecat şi a început să zărească lumina zilei.