Judeţul Giurgiu a ajuns „vedetă“ la Comisia Europeană din cauza neînchiderii tuturor gropilor de gunoi din mediul rural şi asta ar putea costa România până la 200.000 de euro pe zi, susţine prim-comisarul Gărzii de Mediu Giurgiu, Clara Adam.
„Deşi toate amplasamentele de deşeuri din mediul rural trebuia închise din anul 2009, judeţul Giurgiu a ajuns chiar un fel de „vedetă“ la Comisia Europeană prin aceea că suntem singurul judeţ din ţară unde nu s-au închis toate depozitele de deşeuri din mediul rural, iar vedetismul acesta se sancţionează şi se poate ajunge la sancţiuni aplicate României de 200.000 de euro pe zi“, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, Clara Adam.
Potrivit acesteia, au rămas neînchise patru gropi de gunoi din localităţile Iepureşti şi Ogrezeni. Pentru aceste primării Garda de Mediu Giurgiu a aplicat amenzi totale de până la 2,5 miliarde de lei iar Garda Naţională de Mediu a făcut plângere penală împotriva celor doi primari.
Edilii au justificat neînchiderea gropilor de gunoi prin faptul că nu au avut bani şi au existat neînţelegeri în adoptarea unor hotărâri în consiliile locale.
Primăriile din Iepureşti şi Ogrezeni au mai primit o prelungire a termenului de închidere a celor patru gropi de gunoi până la 15 mai.
În judeţul Giurgiu au fost 217 gropi de gunoi în mediul rural, din care au rămas neînchise două gropi de deşeuri la Iepureşti şi două la Ogrezeni.