Salt la conținut
Semnal

Patrule mixte pe timpul examenului de bacalaureat

··1 min citire
În perioada 21 iunie - 9 iulie, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, în cooperare cu agenţi de poliţie şi poliţie de frontieră vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării examenului de bacalaureat. Patrulele mixte vor executa misiuni în zona Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a următoarelor centre de examinare: - Liceul teoretic „Tudor Vianu“; - Liceul teoretic „Nicolae Cartojan“; - Grupul Şcolar Naval „Viceamiral Ioan Bălănescu“; - Grupul Şcolar „Miron Nicolescu“; - Şcoala generală nr. 8. Jandarmii giurgiuveni vor asigura ordinea publică şi la cele două centre de evaluare dispuse la şcoala generală nr. 7 şi la Grupul Şcolar „Ion Barbu“, 24 de ore din 24, în perioada 26 iunie - 9 iulie a.c. În aceste misiuni sunt angrenaţi peste 110 jandarmi, care vor ţine permanent legătura cu reprezentanţii instituţiilor de învăţământ în vederea soluţionării imediate a oricăror incidente care ar putea tulbura ordinea publică sau pune în pericol siguranţa cetăţenilor.