Salt la conținut
Semnal

Dâmboviţa - Deţinut de la Mărgineni, găsit spânzurat în celulă

··1 min citire
Un deţinut în vârstă de 20 de ani, care executa o pedeapsă de patru ani de închisoare, a fost găsit spânzurat, marţi, într-o celulă de la Penitenciarul Mărgineni. Reprezentanţii penitenciarului nu au precizat cu ce s-a spânzurat deţinutul şi nici dacă s-a identificat vreun motiv pentru care bărbatul a recurs la acest gest. „A fost identificată persoana privată de libertate B. D. în vârstă de 20 ani, care a recurs la un act de suicid prin spânzurare. Persoana decedată era condamnată definitiv şi executa o pedeapsă privativă de libertate în regim închis“, se arată într-un comunicat al Penitenciarului Mărgineni. Surse din cadrul penitenciarului afirmă că deţinutul era singur în celulă în momentul când s-a spânzurat. La faţa locului a fost chemată o ambulanţă, însă deţinutul nu a putut fi resuscitat. Conform comunicatului transmis de penitenciar, a fost începută o anchetă internă pentru a se stabili împrejurările concrete în care s-a produs incidentul.