Ialomita - Bombă de aviaţie descoperită la Drăgoeşti
Echipajul pirotehnic al ISU Ialomiţa a intervenit sâmbătă, 30 aprilie, în jurul orei 16.00, pentru ridicarea unei bombe de aviaţie descoperită de un cetăţean din localitatea Drăgoeşti, în timp ce săpa o groapă în curtea locuinţei.
Elementul de muniţie, extrem de periculos, a fost ridicat şi transportat în vederea distrugerii.
Având în vedere că în ultima lună au fost descoperite 11 elemente de muniţie pe teritoriul judeţului Ialomiţa, reprezentanţii ISU reamintesc cetăţenilor că, în cazul găsirii unor astfel de elemente, trebuie să alerteze de urgenţă organele de poliţie din localitate sau Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Barbu Catargiu” al judeţului Ialomiţa prin apelarea numărului de urgenţă 112, să evite lovirea, manipularea şi transportarea muniţiilor descoperite şi să asigure paza zonei până la sosirea forţelor de intervenţie. O manipulare incorectă, de către persoane neautorizate, care nu cunosc proprietăţile şi caracteristicile respectivelor muniţii, poate duce la iniţierea focoaselor şi implicit la detonarea muniţiilor, putând provoca astfel importante pagube materiale, rănirea persoanelor sau chiar pierderea de vieţi omeneşti.