Salt la conținut
Semnal

Termenul de finalizare a lucrărilor la Centura de Vest nu a fost respectat

··3 min citire
centura 2trafic de cosmarcentura 1ziua armateiCoşmarul de pe Centura de Vest a Ploieştiului nu s-a terminat Coşmarul traficului rutier îngreunat de pe Centura de Vest a Ploieştiului, din cauza lucrărilor de ample reparaţii la covorul asfaltic, ar trebui să ia sfârşit la finele acestei săptămâni. Şi aceasta, pentru că aşa a fost prevăzut termenul pe care contructorul s-a angajat să-l respecte. Deocamdată însă, se lucrează pe brânci la asfaltare şi la sensurile giratorii, iar muncitorii sunt de părere că nici peste o lună nu va fi gata lucrarea. Până acum, lucrările de reabilitare ale Centurii de Vest au costat peste 160 de milioane de lei. Lărgirea pasajului peste calea ferată din zona rafinăriei Brazi se va finaliza abia anul viitor din cauza complexităţii lucrărilor. Potrivit contractului iniţial, reabilitarea şi lărgirea la patru benzi a Centurii de Vest a Ploieştiului trebuia să dureze doi ani şi jumătate, adică până în mai 2010. Reprezentanţii Guvernului au solicitat însă să fie finalizaţi cei aproape 13 kilometri extrem de circulaţi până sâmbătă, 31 octombrie. Situaţia din teren, pe care am văzut-o noi zilele acestea, contrazice însă acest termen, pentru că, în prezent, asfaltarea nu s-a finalizat, nu au fost montaţi parapeţii, bordurile, iar pasarelele din zonă nu sunt gata. Circulaţie oprită în centrul municipiului Ploieşti, de Ziua Armatei Române Nervi întinşi la maxim pentru şoferii care tranzitează drumurile rutiere prahovene, în special din zona municipiului Ploieşti, ca să nu mai spunem de cei care chiar locuiesc în reşedinţa de judeţ. Astfel, nu numai că traficul rutier se desfăşoară cu dificultate pe Centura de Vest a municipiului prahovean, dar nici prin centru lucrurile nu stau mai bine. În general aglomerat, traficul rutier din această zonă le dă mari bătăi de cap şoferilor, iar uneori lipseşte.. cu desăvârşire. Potrivit actualei „mode“ a edililor, ori de câte ori are loc vreun eveniment important, gata şi cu circulaţia autoturismelor prin centru. Aşa s-a întâmplat şi duminică, 25 octombrie, când traficul a fost blocat pentru organizarea în bune condiţii a Zilei Armate Române. Să ne înţelegem bine, tot respectul pentru Armata Română, doar pe şefii urbei suntem noi supăraţi că nu urgentează lucrările de reparaţii pe rutele ocolitoare din oraş, pe care suntem dirijaţi, de câte ori are loc vreun eveniment prin centru, ca şi în cazul de faţă, când circulaţia autovehiculelor a fost întreruptă duminică, 25 octombrie, pe Bulevardul Independenţei, de la Statuia Radu Stanian şi până la Gara de Sud. Potrivit reprezentanţilor Regiei Autonome de Transport Public Ploieşti, măsura a fost necesară  ca urmare a acţiunilor prilejuite de sărbătorirea „Zilei Armatei Române“. Ca urmare, şi mijloacele de transport în comun au circulat pe rute ocolitoare, respectiv pe strada Bobâlna pe sensul dinspre Centru spre Gara de Sud, cu staţii  la Pelican şi Liceul de Muzică, iar pe sensul dinspre Gara de Sud spre Centru s-a circulat pe strada Democraţiei, cu staţia 13 Decembrie. Pe perioada menţionată, troleibuzele de pe traseele 44 şi 202 au fost înlocuite cu autobuze. A fost, adică, o zi de coşmar pentru cei care au avut nevoie să ajungă la diverse destinaţii din centru, altele decât cele prilejuite de evenimentul menţionat. Altfel, să spunem că a fost o ceremonie frumoasă, pe care reprezentanţii Armatei Române o merită cu prisosinţă. Cu această ocazie, militarii au depus coroane de flori la Monumentul Vânătorilor de la Gara de Sud şi le-au arătat ploieştenilor prezenţi la eveniment tehnica militară de care dispun. Pe lângă autorităţi, militari, veterani de război şi membri ai partidelor politice, la manifestări au participat şi numeroşi cetăţeni ai oraşului. La final, piloţii aerodromului de la Strejnic au survolat Bulevardul Independenţei, blocat, după cum vă spuneam şi aţi aflat pe propria piele şi mulţi dintre dumneavoastră. Ce mai, trebuie să ne cumpărăm elicoptere, pentru că nu mai avem nicio şansă să ajungem în condiţii optime la destinaţia propusă la Ploieşti. Traficul e fie blocat, din cauza aglomeraţiei, fie... oprit. Mădălina Zamfir