Un număr de 22 de consilieri judeţeni vor participa, în perioada 9 - 13 mai, la un schimb de experienţă cu mediul de afaceri şi autorităţile locale din Barcelona şi Taragona, la iniţiativa Camerei de Comerţ, Industrie şi Turism Româno-Spaniolă.
„Investitorii spanioli sunt interesaţi de un proiect de reciclare a deşeurilor în nordul judeţului Giurgiu şi în egală măsură sunt interesaţi de un proiect foarte ambiţios la nivel judeţean pentru a monta stâlpi de iluminat stradal independenţi, dotaţi cu panouri fotovoltaice în miniatură“, a declarat joi preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu.
El a susţinut că astfel de proiecte sunt foarte interesante pentru autorităţile judeţene şi trebuie tratate cu multă seriozitate, mai ales că, după catastrofa din Japonia, la nivelul Comisiei Europene există o strategie foarte bine pusă la punct pentru a finanţa folosirea energiilor verzi.
Dumitru Beianu a adăugat că şi primarii din judeţul Giurgiu care fac parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară de Gestionare a Deşeurilor sunt invitaţi la această acţiune din Spania şi consideră că o astfel de întâlnire poate fi benefică şi pentru aceştia pentru că toate primăriile sunt afectate de cheltuieli generate de susţinerea serviciilor de salubrizare şi plata facturilor la iluminatul public, iar prin cele două proiecte prezentate de spanioli s-ar putea obţine o reducere a acestor cheltuieli. AGERPRES