Salt la conținut
Semnal

Giurgiu - SE VOR ACORDA AJUTOARE BĂNEŞTI PENTRU BRANŞAREA TERMICĂ PE ORIZONTALĂ

··2 min citire
Unele categorii de cetăţeni ai judeţului Giurgiu vor primi subvenţii  pentru a realiza branşarea termică pe orizontală, înlocuind distribuţia pe verticală, care face ca în cazul neplăţii consumurilor, SCUT să afecteze şi bunii platnici, prin sistarea livrării energiei termice. Măsura aparţine unui program mai amplu, la care Primăria, Consiliul Judeţean şi SCUT lucrează de câţiva ani. Este vorba de trei etape principale: reabilitarea reţelelor termice, construirea unei centrale termice mai performante în următorii minim doi ani şi, în final, branşarea pe orizontală- demers realizat la ora actuală în 150 de scări din Giurgiu, dintr-un total de peste 900 scări de bloc. Famiilile care pot opta pentru a primi acest ajutor din partea Consiliului Judeţean, ( este vorba de maxim 500 lei pentru un imobil, banii fiind transferaţi către constructor ), trebuie să îndeplinească una din următoarele trei condiţii: -venitul pe membru de familie să nu depăşeasco salariul minim pe economie, respectiv 670 lei. - unul din membrii familiei să aibă certificat de handicap gradul 1. -toţi membrii familiei să fie pensionari. Mai trebuie făcută dovada că solicitantul are un   contract încheiat cu o firmă autorizată să execute lucrarea. Se estimează că, din cei aproximativ 5 miliarde lei vechi disponibilizaţi pentru demararea acestui proiect, să se realizeze schimbarea branşamentului pe aproximativ 200 scări. Alţi bani vor fi alocaţi, în mod cert,  în trimestrul trei, o mare parte venind dinspre firma GLOBAL, care , din luna mai începe plăţile către Consiliul Judeţean pentru achiziţionarea CET. De precizat că, la un bloc normal gen P+4, modificările costă, în funcţie de caracteristicile ansamblului de locuinţe şi de suprafaţa apartamentelor,  aproximativ  70 mil lei vechi, calculul incluzând lucrările comune de pe scară ( la acestea se adaugă lucrările din locuinţe, diferenţa de cost fiind suportată de către proprietar.) Ajutorul acordat de Consiliul local, acoperă aproximativ 50% din costul lucrărilor  comune, care vizează schimbarea distribuţiei  pe scară şi în imobil.

Gelu BREBENEL