Salt la conținut
Semnal

Buzău - În premieră, sute de soiuri autohtone, introduse în cultura de serie de cercetători

··1 min citire
Peste 500 de soiuri şi hibrizi de legume din patrimoniul genetic naţional au fost introduse în cultură în această primăvară de specialiştii Staţiunii de cercetări legumicole Buzău. „Am reuşit să conservăm peste 500 de linii de cultură aflate în pericol de dispariţie sau mai puţin cunoscute, dintre care peste 300 sunt soiuri şi hibrizi de tomate, leguma cea mai cunoscută din ţara noastră, pe care le-am introdus în premieră în cultura de serie în această primăvară“, a declarat miercuri pentru Agerpres şeful Laboratorului de genetică şi ameliorare din cadrul Staţiunii de cercetări legumicole, Costel Vânătoru. Cercetătorii au reuşit să introducă în cultură şi celebrele soiuri de roşie din anii 50 ai secolului trecut, Bizon şi Inimă de bou, dar şi alte soiuri folosite în ultimii două sute de ani de legumicultorii autohtoni - ştirul, ştevia sau napul. „Pe de o parte, avem în vedere constituirea unei baze genetice de nivel european şi mondial, iar, pe de altă parte, crearea de noi soiuri şi hibrizi capabili să se adapteze la stresul climatic din ultimii ani, la secetă prelungită sau la temperaturi scăzute în perioadele de creştere“, a mai spus Costel Vânătoru. (Sursa: Agerpres)