Accident în comuna Scânteieşti, judeţul Galaţi, în apropiere de Poligonul Smârdan, unde un deltaplan motorizat s-a prăbuşit joi dimineaţă. În urma incidentului, pilotul şi-a pierdut viaţa.
„Din datele pe care le avem până la această oră, exista doar o victimă, de gen masculin. Nu cunoaştem identitatea acestei persoane. Ora producerii accidentului a fost 5.15 şi a fost anunţat de un cetăţean din zona. Zona nu e practicată de astfel de sporturi, fiind un alt poligon destinat acestor activitati. Vom vedea dacă aparatul e înregistrat şi dacă această cursă e înregistrată“, a declarat purtătorul de cuvânt ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.