Salt la conținut
Semnal

Fara rude la capul bolnavului - noua regula in Spitalul Judetean de Urgenta Braila

··1 min citire
Rudele pacientilor internati in Spitalul Judetean de Urgenta Braila nu vor mai avea acces in saloanele bolnavilor, ca metoda de protectie impotriva microbilor pe care acestia i-ar putea aduce in incinta unitatii spitalicesti, potrivit presedintelui Consiliului Judetean (CJ) Braila, Gheorghe Bunea Stancu. „Orice persoana care intra in spital poate sa fie purtatoare de diversi microbi. Am discutat cu sefii de sectii si cu comisia medicala si le-am explicat ca sunt si cheltuieli suplimentare in spital din aceasta cauza. Chiar am dat indicatii, asa cum ne-au spus specialistii, sa schimbam periodic materialele dezinfectante, pentru ca, la un moment dat, daca dai cu aceeasi substanta, microbii respectivi devin imuni si nu mai pot fi omorati“, a declarat, Stancu. Presedintele CJ a mai spus ca se vor lua masuri pentru a se proceda ca in spitalele din Occident, unde vizitatorii au acces doar in anumite zone din unitatile medicale, in sali special amenajate in acest sens. „Vom face ca in toata Europa o sala in care bolnavii sa se poata intalni cu familiile lor. In rest, apartinatorii nu au ce sa mai caute peste tot in spital. Atat timp cat avem mancare, avem medicamente, a crescut calitatea actului medical, nu cred ca mai este cazul sa se intample asa ceva“, a explicat Stancu pentru  Agerpres.