Principele Radu al României şi-a lansat vineri, la Călăraşi, volumul intitulat „Provizoratul istoric: regalitate şi instituţionalism“.
„Volumul ca şi celelalte (...) au văzut lumina zilei dintr-un fel de obligaţie pe care am simţit-o, o datorie, anume aceea de a vorbi oamenilor, mai ales oamenilor din comunităţile româneşti, nu din vârfurile societăţii româneşti. (...) Cartea nu este o culegere de lecţii pe care noi o dăm societăţii fiindcă nu este cazul, (...) ci este un fel de tablou, un fel de trecere în revistă a experienţelor pe care le-am avut noi de-a lungul anilor şi felul anume în care vedem noi bucurându-se societatea românească de astăzi şi de mâine“, a declarat Principele Radu.
Cu această ocazie, primarul din Călăraşi, Nicolae Dragu, i-a înmânat Principelui Radu diploma şi Cheia de onoare a municipiului.
La eveniment au mai fost prezenţi prefectul judeţului Călăraşi, Emil Muşat, senatorul Vasile Nedelcu, protoiereul Călăraşiului, Ramon Eugen Ilie, dar şi cetăţeni ai municipiului.