Salt la conținut
Semnal

Dambovita - Inselatorii prin telefon cu promisiunea unor premii

··1 min citire
Politia Dambovita atrage atentia asupra inmultirii cazurilor de inselatorii prin telefon, cel mai recent caz fiind al unei persoane de 37 de ani din comuna Piersinari care a trimis 1.500 de lei prin Posta, dupa ce a fost anuntata telefonic ca a castigat un premiu de 20.000 de euro. Politistii au stabilit ca Z. Adina Loredana a primit un mesaj telefonic de la un numar de telefon prin care era anuntata ca este castigatoarea unui premiu de 20.000 de euro, iar, pentru a intra in posesia banilor, trebuie sa depuna la Oficiu postal nr.5 Bucuresti, pe numele de Enache Nicoleta, suma de 1.500 de lei. Conform purtatorului de cuvant al Politiei Dambovita, Raluca Trandafir, femeia a depus suma de bani la un oficiu postal din Targoviste, iar ulterior cand a incercat sa apeleze numarul de telefon de la care primise mesajul, a constatat ca acesta nu poate fi contactat. Politistii au intocmit un dosar penal pentru inselaciune si continua cercetarile in vederea identificarii vinovatilor. Cazuri similare au mai avut loc in aceasta luna in judetul Dambovita, astfel ca politistii atrag atentia asupra acestui tip de inselatorie.