Cadavrul aflat in stare avansata de putrefactie al unui barbat a fost descoperit, marti, de niste ciobani, in Valea Morarului din Masivul Bucegi.
Seful Serviciului Salvamont Busteni, Gheorghe Haiduc, a declarat, pentru AGERPRES, ca, in jurul orei 15,00, niste ciobani au anuntat salvatorii montani de faptul ca au gasit, in Valea Morarului, intr-o zona greu accesibila, trupul unui barbat decedat.
Intrucat cadavrul se afla intr-o avansata stare de putrefactie, nu s-a putut stabili identitatea persoanei, cu atat mai mult cu cat asupra sa nu au fost gasite acte.
„Presupunem ca persoana respectiva a decedat in timpul iernii. Dupa haine si incaltaminte, am stabilit ca este vorba despre un barbat care statea intr-un cort. Este vorba despre un om meticulos, se pare, pentru ca am gasit in acel loc ac, ata, nasturi si un telefon care insa nu mai functioneaza. Nu au fost gasite acte, astfel incat va fi destul de dificila identificarea persoanei“, a precizat Haiduc.
Potrivit acestuia, in toamna anului trecut s-a raportat disparitia unei persoane, dar din primele cercetari s-a stabilit ca trupul nu apartine acesteia, intrucat nu corespunde din punctul de vedere al semnalmentelor.
Salvatorii montani lucreaza deocamdata pentru coborarea de pe munte a cadavrului.