Salt la conținut
Semnal

Oţelul Galaţi a pus în vânzare abonamente la meciurile din campionat

··1 min citire
FC Oţelul Galaţi, campioana României la fotbal, a început vineri, 1 iulie, comercializarea abonamentelor pentru meciurile din turul campionatului Ligii I, ediţia 2011-2012. După cum informează site-ul oficial al clubului, citat de Agerpres, tarifele tichetelor care asigură prezenţa la jocurile de pe teren propriu sunt următoarele: tribuna I - 80 de lei, tribuna a II-a - 60 de lei şi la peluze - 40 de lei. Abonamentele sunt disponibile la Casa de Bilete nr. 4 (în incinta parcării Hotelului Galmondo). Programul este următorul: de luni până vineri, între orele 09,00 şi 20,00, până pe 15 august. Abonamentele pentru partidele din grupele UEFA Champions League vor fi comercializate la pachet, preţurile urmând să fie stabilite, după tragerea la sorţi care este programată în a doua jumătate a lunii august.