Un centru de permanenta care va putea asigura servicii medicale pentru un numar de 25.000 de locuitori din zona Ghimpati va fi deschis in localitate la inceputul lunii august.
„Centrul de permanenta care a fost amenajat in fosta camera de garda a Spitalului din Ghimpati va deservi sapte localitati cu un numar total de aproximativ 25.000 de locuitori si este pregatit pentru a fi deschis la data de 1 august“, a declarat vineri, intr-o conferinta de presa, primarul localitatii Ghimpati, Constantin Carapanceanu.
El spune ca la Centrul de permanenta vor lucra sapte medici care vor fi pregatiti sa asigure servicii medicale non-stop, iar dotarea cu aparatura medicala apartine fostului spital din localitate.
„Administratia locala a asigurat reabilitarea cladirii, iar dotarea cu aparatura medicala apartine fostului spital si era pacat sa renuntam la aceasta pentru ca fusese facuta cu fonduri de la Banca Mondiala“, a incheiat Constantin Carapanceanu.