Salt la conținut
Semnal

Giurgiu - Proiect transfrontalier pentru tinerii interesati de imbunatatirea identitatii imaginii publice regionale

··1 min citire
Peste 150 de elevi de gimnaziu din Tenovo (Bulgaria) si Comana, judetul Giurgiu, participa in aceasta perioada la un proiect transfrontalier initiat de primaria localitatii bulgare privind implicarea tinerilor in imbunatatirea identitatii imaginii publice si regionale a regiunii Ruse-Giurgiu. „Prin acest proiect pe care l-am initiat din fonduri europene cu o valoare de aproximativ doua sute de mii de euro am vrut sa implicam tinerii in toate domeniile de viata culturala, sociala, artistica si sportiva pentru a prezenta ideile comune ale copilariei din regiunea Giurgiu-Ruse, Bulgaria“, a declarat marti, la Giurgiu, primarul comunei Tenovo, Krasimir Tanev. „Comana si Tenovo sunt comune infratite de aproximativ zece ani de zile si prin acest proiect dorinta noastra a fost ca tinerii din cele doua localitati sa se cunoasca mai bine pentru ca ei reprezinta viitorul regiunii noastre“, a declarat si reprezentantul din partea romana al proiectului, consilier in cadrul Primariei Comana Victor Ion. Initiatorii acestui proiect au subliniat faptul ca Tenovo si Comana sunt primele administratii locale care au castigat un astfel de proiect pentru tineri in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera CBC Romania-Bulgaria 2007-2013. Proiectul a cuprins mai multe actiuni de cunoastere pentru elevii de gimnaziu din cele doua localitati care au participat la concursuri de fotografii si eseuri pentru a prezenta locurile in care traiesc si un concurs sportiv care s-a desfasurat marti la Comana. Proiectul se va incheia in luna august cand castigatorii acestor concursuri vor participa timp de o saptamana la un seminar la Ruse, Bulgaria, in cadrul caruia se vor desfasura ore de istorie, geografie, limba romana si limba bulgara cu profesori de pe ambele maluri ale Dunarii.