Un incendiu a distrus sambata o hala din cartierul buzoian Simileasca, in care se aflau doua automobile de lux si sase microbuze.
„Pompierii militari au intervenit cu trei autospeciale cu apa si spuma, dar in momentul in care au ajuns la fata locului au constatat ca incendiul arde generalizat. In incendiu au ars sase microbuze si doua autoturisme“, a declarat, pentru AGERPRES, pl. maj. Vasile Prahoveanu, purtator de cuvant al ISU Buzau.
Potrivit sursei citate, incendiul ar fi izbucnit de la un cablu defect la unul din microbuze.
Pagubele produse au fost determinate, potrivit reprezentantului ISU, de anuntarea cu intarziere a izbucnirii focului, dar si de distanta mult prea mica intre autovehiculele parcate.