Cinci persoane au murit si alte patru sunt ranite grav in urma unui accident rutier care a avut loc, luni, pe DN 1B, la iesirea din localitatea prahoveana Bucov spre Chitorani.
Dupa ce doua persoane au murit pe loc, alte doua dintre cele implicate in accident au murit la spital, o a cincea persoana, aflata in stop cardio-respirator, decedand in drum spre unitatea medicala.
Potrivit reprezentantilor Spitalului Judetean de Urgenta (SJU) Prahova, doi barbati care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgente cu multiple leziuni craniene, toracice si abdominale au incetat din viata la spital, in timp ce o a treia persoana, care a fost incarcerata si asupra careia au fost efectuate manevre de resuscitare la fata locului, a murit pe drum spre spital, numarul mortilor ajungand la cinci.
De asemenea, alte patru dintre cele sase persoane ranite care au fost duse la SJU sunt supuse in continuare investigatiilor medicale, acestea fiind constiente.
Un grav accident de circulatie a avut loc, luni, pe DN 1B, la iesirea din localitatea prahoveana Bucov spre Chitorani.
In evenimentul rutier au fost implicate sase autovehicule, intre care un microbuz de persoane, care nu avea pasageri, si o autoutilitara.
In urma accidentului, doua persoane au murit pe loc, alte trei si-au pierdut viata la spital sau in drum unitatea medicala, iar alti patru raniti se afla la spital pentru ingrijiri medicale.