Salt la conținut
Semnal

GIURGIU: Focoasele de la Cetatea lui Mircea!

··2 min citire
Cetatea lui Mircea cel Bătrân a rămas pentru giurgiuveni o îngrămădire de ziduri şi pietre pe marginea Canalului Plantelor, loc unde tinerii se mai duc din când în când la plimbare, fără a avea pretenţia că dacă depăşesc un gard anemic şi trec pe lângă câteva panouri aşa-zis informative,  va să zică ...că ar fi  turism. Cât despre turiştii rătăciţi prin Giurgiu, mai bine că n-au pretenţia să vadă Cetatea, că ne-am face , încă o dată, de râsul lumii. Una peste alta, Cetatea este a noastră şi ne-o asumăm, cu speranţa că nu peste multă vreme va putea fi inclusă într-un program complex de restaurare, făcând astfel ca istoria să se întâlnească la loc de cinste cu preceptele contemporane, într-un ceva ce s-ar putea numi turism civilizat, la marginile unor vestigii care altfel mustesc de substanţă. Până atunci, nu ne rămâne decât să o păzim, să o îngrijim şi să o păstrăm, măcar aşa cum este acum. Revenind la vremurile noastre şi cu picioarele pe pământ, de remarcat că de curând, pe o căldură de îţi venea mai degrabă să te arunci în Canal, vreo sută tineri  din organizaţia  de tineret a PNL Giurgiu, s-au dus la Cetatea lui Mircea cel Bătrân, înarmaţi cu mănuşi şi saci cumpăraţi pe banii lor, pentru a face oarece curăţenie. Şi au avut ceva de treabă, dacă tot au strâns  peste 100 de saci mari cu peturi, hârtii, sticle şi cu iarbă şi ciulini crescuţi ca ... lângă baltă.   Nici n-aş fi scris vreun rând despre asta, dacă nu m-aş simţi dator să fac o mică reparaţiune: tot aceşti tineri au chefuit la ştrand, în cadrul unei întâlniri organizate, şi au ajuns în prime time la tv, cu titlul „focoasele de la Giurgiu” se destrăbălează. Nu cred în eficienţa unor acţiuni tip „am plantat 15 pomişori şi 37 de panseluţe”, dacă se marşează pe mediatizarea acestora, în fundal fiind culorile de pe gardul partidului. Cred, sincer, că asemenea acţiuni- mă refer la accentul pe mediatizare, nu la plantarea în sine, sunt făcute de şmecheri, pentru proşti. Mai mult cred în maniera în care înţelegi să faci party la marginea Dunării, ca să marchezi o acţiune modernă, cu feedback. Numai că ceea ce cred eu nu contează. Contează că se vrea ca un party la Dunăre să lase impresia de feedback negativ, iar acţiunea „panseluţa” ...treacă-meargă! E clar că dacă ceva ar fi de înţeles, n-ar mai fi vorba de politică! Totuşi, nu mă las înainte de a aminti, ca prostu’, că n-am văzut vreo televiziune naţională să laude de astă dată pe tinerii liberali, ecologişti sau ce-or fi ei. Păi, nene!, noi, adică NOI!, în prime time, cu ce ne ocupăm NOI!? Păi cu combateri, cu analize, e-he-he!, cu nasoleli, cu crime, furţişaguri, sânge, spume, fufe, fotbalişti cu IQ-ul între cocoş şi găină, cu borcei, cu becălei,  cu băsei, … treburi serioase. E-te na!!

Gelu BREBENEL