Doi ploiesteni sunt cercetati penal dupa ce cainele lor pitbull a scapat, joi seara, de sub control si a muscat trei persoane, intre care un jandarm, in centrul municipiului Ploiesti.
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Prahova, Dan Radu, doua persoane, un baiat si o fata, au fost muscate de un pitbull scapat de sub control care era plimbat de stapanii sai fara lesa si fara botnita.
Cei doi care au fost raniti in zona gambei au solicitat ajutor la 112, astfel ca la fata locului a venit o patrula de siguranta publica formata dintr-un politist si un jandarm.
Jandarmul a fost si el muscat de cainele agresiv, tot in zona gambei, toate cele trei victime si stapanii animalului ajungand la Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti.
Dan Radu a precizat persoanele atacate de pitbull au primit ingrijiri medicale, nefiind necesara internarea lor.
Proprietarii animalului au fost, de asemenea, transportati la spital pentru ca, se pare, consumasera bauturi alcoolice si devenisera irascibili.
Cainele a fost dus la adapostul pentru caini aflat in incinta Parcului „Constantin Stere“ din Bucov, urmand a fi supus unor investigatii medicale pentru a se stabili cauza starii sale agresive.
Potrivit directorului parcului, Catalin Vlad, animalul este izolat intr-o boxa si va fi tinut aici timp de zece zile pentru investigatii medicale si pentru a se astepta rezultatele analizelor persoanelor atacate.
Medicul veterinar din cadrul adapostului a incercat, vineri dimineata, sa se apropie de el, dar nu a reusit, animalul fiind inca violent.