Să nu mori lunea, Darie!
Adolescent fiind, imberb şi prostănac, am pierdut ceva vreme abordând cu prietenii din gaşcă discuţii despre care astăzi, într-o lume în care există prea mulţi Guţani şi Salami şi cocălari şi alţii ca de-alde ei, nu-mi este uşor să vorbesc, mai greu trecându-mi prin scăfârlie ideea că pot fi înţeles. O fac totuşi, pomenind de subiecte nici acum lămurite pe deplin, cum ar fi sexul literelor, asta după ce nu ridicasem vălul de pe un subiect de unşpe carate -la moneda vremii, legat de necunoscute ce priveau, bunăoară, zilele săptămânii- sexul, culorile care li s-ar asocia, ... alte chestiuni la fel de majore... Cu siguranţă că multe au rămas încă neelucidate şi până acum, şi aşa vor rămâne, fără vreo pretenţie ca generaţiile actuale să-şi facă vreo minimă căutare spre atare orizonturi de mult apuse. Nu ştiu cât de mare poate fi echivalată paguba în ciupercăria comună, dar iată că a venit vremea ca, cele de mult stinse discuţii, să-şi găsească rostul abia acum- treabă din care bag sama că, mai devreme au mai târziu, dacă e să fie, tot ne alegem cu ceva! Pentru că, uite-aşa, mi-am amintit cum că nu e bine să ai mari speranţe de-acolo de unde nu e. ...Bunăoară, eu am învăţat să n-am speranţe de la ziua de luni...
Domnul Mircea M. Ionescu m-a uimit de-a lungul stagiunii teatrale 2010-2011, cu ambiţia şi priceperea nelimitate ale domniei sale în facerea spre domeniul teatrului, reuşind acest om nu să rupă gura târgului- târgul are gură mare!, ci să pună cărămidă peste cărămidă, reînnodând speranţe demult frânte. Şi, ca oricare trăgător la ramele de cursă lungă, omeneşte îşi face şi el mâna streaşină la ochi. Nimic! ...Nimeni la orizont! Şi atunci, simţi că oboseşti peste toată oboseala şi mai ales simţi deznădejdea.
N-am cuvinte să zic decât că managerul Mircea M. Ionescu al nostru, a trecut peste ziua de luni a Giurgiului nostru. E marţi, maestre, o zi tristă, şi ea! Îmi amintesc de miercuri- o bucurie!, apoi de joi, o zi ce îţi face cu ochiul, ca o iubită frumoasă. Despre vineri nu zic decât că este o zi excelentă pentru conferinţele de presă. Nu luni, luni nu mai există!
Domnul Mircea M. Ionescu m-a uimit de-a lungul stagiunii teatrale 2010-2011, cu ambiţia şi priceperea nelimitate ale domniei sale în facerea spre domeniul teatrului, reuşind acest om nu să rupă gura târgului- târgul are gură mare!, ci să pună cărămidă peste cărămidă, reînnodând speranţe demult frânte. Şi, ca oricare trăgător la ramele de cursă lungă, omeneşte îşi face şi el mâna streaşină la ochi. Nimic! ...Nimeni la orizont! Şi atunci, simţi că oboseşti peste toată oboseala şi mai ales simţi deznădejdea.
N-am cuvinte să zic decât că managerul Mircea M. Ionescu al nostru, a trecut peste ziua de luni a Giurgiului nostru. E marţi, maestre, o zi tristă, şi ea! Îmi amintesc de miercuri- o bucurie!, apoi de joi, o zi ce îţi face cu ochiul, ca o iubită frumoasă. Despre vineri nu zic decât că este o zi excelentă pentru conferinţele de presă. Nu luni, luni nu mai există!
Gelu BREBENEL