Aproximativ 8% dintre spatiile de invatamant din Prahova nu au fost autorizate din punct de vedere igienico-sanitar, majoritatea acestora fiind amplasate in zone rurale ale judetului.
Directorul executiv al Directiei de Sanatate Publica (DSP) Prahova, Anca Dobrescu, a declarat, vineri, in sedinta Colegiului Prefectural, ca din cele 784 de sedii de unitati de invatamant din judet, 62 nu au obtinut autorizatie sanitara de functionare, principalele cauze care au condus la aceasta situatie fiind lipsa apei curente, a retelei de canalizare si lipsa grupurilor sanitare corespunzatoare.
De asemenea, Dobrescu a explicat ca totusi procentul este mai mic fata de anul precedent, cand 15,6% dintre spatii nu primisera autorizatie sanitara.
In aceasta situatie se afla acum 39 de gradinite cu program normal, patru cu program prelungit, 18 scoli generale si un colegiu din municipiul Ploiesti.
Aproximativ o mie de elevi ai Colegiului „Nichita Stanescu“ vor invata in salile de curs din scolile generale numerele 23 si 7 din oras, dat fiind faptul ca termenul de finalizare a lucrarilor de consolidare a fost prelungit pana in luna noiembrie.
In aceeasi situatie se afla si Scoala „Rares Voda“ din oras, astfel ca elevii vor fi comasati in cel de-al doilea corp de cladire, iar cursurile vor fi organizate in trei schimburi, cu ore si pauze mai scurte.