Salt la conținut
Semnal

Ialomita - Valeriu Tabara: Canalul Siret-Baragan este mai important decat o autostrada

··3 min citire
Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabara, prezent, joi, in satul ialomitean Orezu, la Ziua Porumbului, a declarat ca proiectul legat de constructia canalului Siret-Baragan este mai important decat o autostrada, exprimandu-si speranta ca investitia sa fie lansata, iar agricultorii sa aiba apa la un pret rentabil. „Nu intamplator cred ca a doua zi dupa ce am preluat functia de ministru am comandat harta cu canalul Siret-Baragan. (...) Nu este la mine in responsabilitate, dar realizarea acestui canal, de 190 de km, este una dintre sansele nu numai de a aduce apa, ci si de a o aduce rentabila. Sigur ca au fost multe neglijente de-a lungul timpului, sistemul nefunctionand de vreo 20 de ani nejustificat, insa sunt probleme mari cu aceste costuri. (...) Finalizarea acestui canal este mai importanta decat autostrada. La prima vedere poate, pentru unii nu, dar pentru toti cei care sunt in areal, canalul Siret-Baragan este mai important decat o autostrada. Eu sper sa fie lansata investitia, apoi conectarea pe sistem gravitational a sistemelor care vin pe o suprafata de circa 775.000 de hectare“, a afirmat ministrul. In prezenta a zeci de agricultori din mai multe judete, Valeriu Tabara a vorbit despre importanta cultivarii porumbului, despre hibrizi, productivitate si competitie pe piata internationala, despre crearea retelei de gestionare si distributie a recoltei, dar si despre importanta gestionarii apei din sol. Ministrul Agriculturii si-a exprimat speranta ca porumbul va deveni o cultura importanta, chiar daca in ultimii ani suprafata totala cultivata a scazut sub trei milioane de hectare. „Eu spun ca incet-incet aceasta suprafata va urca din nou, avand in vedere ca a crescut foarte mult zona de interes pentru porumb, iar cresterea interesului nu este numai pentru alimentatie sau pentru furaje. In lume exista state precum SUA, de altfel cel mai important producator de porumb din lume, care foloseste peste 40% din recolta pentru productia de etanol, dar exista si alte domenii de utilizare a porumbului. (...) Nici noi nu ne putem opri, nu vom putea opri acest proces. Si vom ajunge sa-l analizam mai mult“, a adaugat Tabara. Ministrul a mai spus ca Romania trebuie sa devina o mare exportatoare de cereale si de produse agricole, tara noastra avand aceasta capacitate, sugerandu-le in context agricultorilor sa isi valorifice productia la extern pentru a nu ramane blocata in tara. „In lume exista un club al exportatorilor de cereale, cu exclusivitate in cazul graului, de pilda. De 100 de ani este format acest club. Romania trebuie sa fie intre ele, iar la aceasta data are o disponibilitate de peste 4 milioane de tone de grau. (...) Productia trebuie sa circule, sa nu stea numai in tara. Valorificarea externa este foarte importanta. Iar fermierul nu trebuie sa vanda cu mai putin doar pentru ca are cineva distorsiuni in procesul economic. Pastrarea capacitatii de productie a fermierului roman este telul numarul unu. Nu are dreptul nimeni sa atenteze la el. Daca v-am slabit capacitatea, este clar ca nu veti face fata si ne vom duce pe conceptul sa producem cat mancam, un concept dintre cele mai paguboase pentru Romania“, a sustinut Valeriu Tabara. De asemenea, acesta a spus ca obiectivul final al Ministerului Agriculturii este ca Romania sa poata produce 20 de milioane de tone de porumb si 10-12 milioane de tone de grau, fiind convins ca tara noastra are aceasta capacitate, fiind furnizoare de „securitate alimentara“. „Cred ca Romania va fi una dintre marile producatoare de cereale din lume si, inainte de toate, pentru cei care speculeaza mereu, spun ca Romania este furnizoare de securitate alimentara si nu are nevoie, daca ne comportam normal, sa ne-o dea altii, daca vom continua cu niste politici responsabile“, a adaugat ministrul. La final, Valeriu Tabara a propus si organizarea in viitor a unui festival al porumbului. Daca prima editie a Zilei Porumbului a fost organizata in satul Rasi, cea de-a doua, initiata de presedintele LAPAR, Nicolae Sitaru, a avut loc in satul Orezu, apartinand de comuna Ciochina, pe parcursul evenimentului fiind prezentati si cei mai noi hibrizi de porumb produsi de Caussade, KWS, Maisadour, Monsanto, Pioneer si Syngenta.