O reprezentanta a Camerei de Comert si Industrie (CCI) Prahova va fi deschisa, saptamana viitoare, la Moscova, aceasta fiind a doua din afara granitelor, dupa cea de la Shanghai, inaugurata la inceputul lui 2011.
Presedintele CCI Prahova, Aurelian Gogulescu, a declarat, vineri, intr-o conferinta de presa, ca reprezentanta de la Moscova este prima reprezentanta a unei camere de comert din Romania in Federatia Rusa, acordul de colaborare intre CCI Prahova si Agentia Informational - Economica Ruso-Balcanica urmand a fi semnat pe data de 4 octombrie.
Scopul deschiderii unei reprezentante a Camerei de Comert si Industrie Prahova la Moscova este acela de a facilita investitiile si schimburile economice intre cele doua tari.
„Va fi o poarta de intrare pentru firmele romanesti pe piata ruseasca. Astfel vom avea acces mult mai facil la informatii pentru oamenii de afaceri romani care vor sa investeasca in Federatia Rusa si, nu in ultimul rand, sa aducem in Romania oameni de afaceri din Rusia“, a explicat Gogulescu.