Fostul şef al IPJ, Iulian Bach, a fost avansat la Bucureşti
Noul inspector şef al poliţiei prahovene este Sorin Oprea
Schimbare la vârf în cadrul unei instituţii publice importante din judeţul Prahova, respectiv Inspectoratul de Poliţie. Şeful IPJ, comisar şef drd. Gheorghe-Iulian Bach, a fost nominalizat de către Ministerul Administraţiei şi Internelor să îndeplinească atribuţii în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. Din partea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi a Inspectoratului General al Poliţiei Române, ordinul de eliberare din funcţie şi numirea în noul post a fost prezentat de către adjunctul Inspectorului General al Poliţiei Române, chestor de Poliţie Ioan Nicolae Căbulea. La festivitatea de avansare la Bucureşti a fostului şef al IPJ Prahova, Ioan Nicolae Căbulea, adjunctul Poliţiei Române a menţionat despre Gheorghe-Iulian Bach faptul că „a desfăşurat o activitate de 24 ani pusă în slujba prahovenilor, timp în care a îndeplinit funcţii de execuţie, dar şi de conducere în cadrul Poliţiei Boldeşti Scăeni şi Ploieşti, ultimii patru ani şi jumătate ocupând funcţia de inspector şef al poliţiei prahovene. Rezultatele obţinute în întreaga activitate, seriozitatea şi abnegaţia de care a dat dovadă şi pe care le-a insuflat zi de zi subordonaţilor, au constituit repere solide ce au stat la baza numirii domniei sale în această nouă funcţie“.
La rândul său, şi Gheorghe-Iulian Bach a ţinut să precizeze următorele, în cadrul festivităţii prilejuite de avansarea sa: „În ziua de 02.04.2005, în urma examenului susţinut, mi s-a încredinţat onoranta funcţie de Inspector Şef al Poliţiei Prahova. Acum, am primit din partea conducerii Ministerului Administraţiei şi Internelor nominalizarea pentru a îndeplini alte atribuţii în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.
La finele unui mandat, pe care m-am străduit să-l îndeplinesc cu onestitate şi devotament pentru reformarea Poliţiei prahovene, am sentimentul că strădaniile mele nu au fost zadarnice, în bună parte reuşind să găsesc soluţii la problemele ce le-am avut de rezolvat, dar mai sunt multe de înfăptuit pentru ca Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova să devină o instituţie profesionistă, la nivelul standardelor internaţionale.
În viaţă oamenii iau o mulţime de hotărâri, din care trei sau patru sunt fundamentale. Vine o vreme când fiecare îşi face o retrospectivă a vieţii. Cele mai bune decizii nu se iau uşor. Unele vin de la sine, altele urmează cursul firesc al vieţii.
Cel mai uşor lucru este să vorbeşti despre faptele unui om, dar despre viaţa lui, despre trăirile, sentimentele, urcuşurile şi coborâşurile sale, despre privaţiunile şi aspiraţiile sale, despre dorinţele şi visurile sale, împlinite sau amânate, nu poţi decât să aminteşti câte ceva.
Cu aleasă consideraţie, aduc mulţumirile mele colegilor, colaboratorilor cei mai apropiaţi din Jandarmeria Prahoveană, Poliţiei Comunitare, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi celelalte instituţii deconcentrate din judeţ cu care am avut o foarte bună colaborare şi cooperare, reprezentanţilor unităţilor de Parchet şi Instanţelor de Judecată cu care am avut relaţii de conlucrare eficiente, Primăriilor tuturor localităţilor din judeţ, Consiliului Judeţean Prahova, Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Prahova, Instituţiei Prefectului şi, nu în ultimul rând, tuturor reprezentanţilor mass-media pe care i-am simţit permanent alături, ne-au ajutat în activitatea de prevenire a infracţionalităţii, popularizarea activităţilor desfăşurate şi a rezultatelor obţinute. Primilor pentru că m-au susţinut în realizarea proiectelor, celor din urmă pentru că mi-au arătat inerentele greşeli omeneşti, pe care mi le asum. Urez reuşite depline domnului Oprea Sorin, succesorul meu în greaua misiune de Prim Poliţist al Judeţului Prahova şi tuturor colegilor mei poliţişti în nobila misiune de luptă împotriva criminalităţii. În noua mea calitate, vă asigur că sunt onorat să reprezint poliţiştii prahoveni şi judeţul nostru, şi mă voi strădui să-mi îndeplinesc cu onestitate şi bună credinţă mandatul încredinţat, aşa cum am făcut-o şi până acum“.
Noul şef al poliţiei prahovene este specialist în criminalistică
După eliberarea din funcţia de şef al IPJ Prahova a lui Gheorghe-Iulian Bach, la conducerea instituţiei a fost numit, printr-un ordin al MAI, Sorin Oprea. Noul inspector şef al poliţiei prahovene este absolvent al Şcolii de Ofiţeri de Poliţie promoţia 1985 şi licenţiat în Drept în cadrul Facultăţii de Drept. În ceea ce priveşte aprofundarea studiilor de specialitate, noul şef al IPJ Prahova a mai absolvit:
- un curs post-universitar în specialitatea „Criminalistică“ în cadrul Academiei de poliţie „Alexandru Ioan Cuza“ - Bucureşti;
- specializare în domeniul atribuţiilor poliţiei şi al afacerilor interne, în cadrul Universităţii Louisville - S.U.A.;
- specializare în domeniul criminalităţii transfrontaliere în cadrul Poliţiei Municipale Torino - Italia;
- specializare în combaterea traficului de droguri şi operaţiuni sub acoperire, în cadrul Academiei D.E.A. Quantico - S.U.A.;
De asemenea, este absolvent al Academiei F.B.I., Quantico -S.U.A. şi a primit o diplomă în managementul afacerilor interne din domeniul juridic în cadrul Colegiului Naţional de Afaceri Interne. Noul inspector şef a mai participat şi la 35 cursuri şi seminarii internaţionale cu privire la evaluarea şi cooperarea în domeniul criminalităţii transfrontaliere. Oprea a ocupat pe rând funcţiile de:
- Şef al Poliţiei Oraşului Mizil;
- Şef al Serviciului de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei Prahova;
- Şef al Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate Ploieşti;
- Şef al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Constanţa;
- Director al Direcţiei Antidrog din cadrul I.G.P.R.;
- Director General Adjunct al Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate din cadrul I.G.P.R.;
- Director al Direcţiei de Combatere a Traficului de Persoane din cadrul I.G.P.R.
În luna iunie 2009, în urma restructurării Direcţiei Generale de Combatere a Crimei Organizate din cadrul I.G.P.R., ca urmare a radierii funcţiei, Sorin Oprea decisese să se pensioneze la vârsta de 46 de ani. A fost rechemat în rândul cadrelor active de către conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române, având în vedere experienţa sa profesională.
A consemnat, Mădălina Zamfir