Purtatorul de cuvant al Institului National de Statistica (INS)- Vladimir Alexandrescu a fost demis după ce a sustinut public că populatia nu are obligatia sa declare CNP-ul. Oficialii Institului National de Statistica s-au razgandit si considera ca recenzorii trebuie sa se intoarca in teren, pentru a culege de la populatia deja recenzata CNP-ul cu bucluc. Ca atare, pupulatia este obligata sa prezinte CNP-ul la solicitarea recenzorilor, altfel va fi amendata.
Recensamantul populatiei si locuintelor a inceput joi, 20 octombrie si se va desfasura pana in 31 octombrie, iar primele date vor fi facute publice cel tarziu la sfarsitul lunii ianuarie 2012.
Prin strategia elaborata cu privire la Recensamantul Populatiei si al Locuintelor se urmareste extinderea fondului de informatii care caracterizeaza evolutia in timp a familiilor, respectiv a gospodariilor - componentele de baza ale convietuirii umane. Astfel, vor putea fi descrise in viitor tendintele principale ale evolutiei familiilor si gospodariilor, din care sa se desprinda prin studiu aspecte privind fenomenul de imbatranire a populatiei, cresterea gospodariilor de persoane singure sau a familiilor monoparentale, evaluarea numarului si a structurii generatiilor care convietuiesc in cadrul familiei, structura familiilor dupa numarul de copii si cel al copiilor intretinuti, componenta familiilor dupa relatiile de rudenie sau parentale, statutul femeilor in cadrul familiei, fenomenul migratiei, in special al migratiei temporare la munca in strainatate si altele.
Ca element de noutate, Recensamantul realizat in 2011 va colecta date despre starea de sanatate a cetatenilor si despre capacitatea de munca a acestora, prin evaluarea persoanelor cu dizabilitati.
Recensamantul din 2011 se desfasoara in conformitate cu legislatia europeana in domeniu, valabila in toate statele europene. Acesta asigura comparabilitatea intre datele statelor europene, pentru cunoasterea potentialului real al populatiei din aceste state. De asemenea, Recensamantul este realizat pentru obtinerea datelor relevante privind fenomenul migratiei si situatia persoanelor active.