Un barbat din municipiul Ploiesti a fost deposedat, miercuri, de geanta in care avea suma de peste o suta de mii de lei, dupa ce a fost agresat la iesirea din locuinta sa de catre o persoana necunoscuta.
Potrivit unui comunicat de presa al Inspectoratului Judetean de Politie (IJP) Prahova, ploiesteanul a fost atacat, in timp ce se urca intr-un taxi in fata locuintei sale, de catre un barbat necunoscut care l-a amenintat cu un cutit in incercarea de a-i lua geanta pe care o tinea in mana.
Agresorul a reusit sa ii smulga geanta barbatului dupa ce l-a lovit in repetate randuri cu picioarele, in altercatie fiind implicata si concubina victimei care a sarit in ajutorul acesteia, femeia fiind atinsa cu cutitul in zona fetei si suferind leziuni usoare.
La fata locului a sosit un echipaj al Ambulantei care le-a acordat ingrijiri medicale celor doi, fara a fi necesara transportarea lor la spital.
Partea vatamata a declarat ca in geanta sustrasa se afla suma de peste 100.000 lei, in lei si valuta.
In urma cercetarilor efectuate, a fost realizat un portret robot al suspectului, acesta fiind un tanar de aproximativ 25 - 30 ani, cu o constitutie astenica, inaltime de aproximativ 1,75-1,80 m si fata ovala care, la momentul comiterii infractiunii de talharie, purta pe cap o sapca si era imbracat sport, cu o geaca si un tricou.
Surse din cadrul IJP Prahova sustin ca persoana agresata este un valutist care actiona in zona centrala a orasului.