Salt la conținut
Semnal

Primarul Constantin Boscodeala: Aradul a primit de peste 100 ori mai multi bani decat Buzaul

··1 min citire
„Municipiul Arad a primit de peste 100 ori mai multi bani decat municipiul Buzau, in conditiile in care Buzaul se afla pe primul loc la nivel national in privinta colectarii banilor la buget“, a declarat joi, in cadrul unei conferinte de presa, primarul muncipiului Buzau, Constantin Boscodeala. „Pe 27 octombrie, Guvernul Boc a aprobat o hotarare prin care aloca aproximativ 75 de milioane de euro, pe care ii transfera in bugetele locale pentru plata energiei termice restante. Daca este sa facem comparatie intre localitati, sumele sunt de domeniul fantasticului. Municipiul Arad a primit 41,2 milioane de lei, in comparatie cu 300.000 de lei pe care i-a luat municipiul Buzau. Nu cred ca datoriile Aradului sunt atat de mari sa i se dea o asemenea suma“, a mentionat primarul municipiului Buzau. El a mai spus ca in acest fel „banii buzoienilor au fost mutati in alte buzunare“. „Pur si simplu se decapiteaza unele municipii in favoarea altora. Practic, s-au luat banii buzoienilor si au fost mutati la aradeni. Noi va trebui sa facem un imprumut bancar pentru a trece iarna, in conditiile in care Buzaul se afla pe primul loc la colectarea banilor la buget“, a mai spus Constantin Boscodeala.