Motto:
...Giurgiulet, inima mea,
Dat in alb ca o raia
Intr-o zi cu var si ciuma,
Cuib de piatra si leguma,
raiul meu, ramai asa!
Editia din acest an a „Festivalului Teatrelor Dunarene“- a XIV-a organizata la Giurgiu de teatrul local, era gata-gata sa nu mai aiba loc, pentru ca teatrul nu avea bani disponibili, conturile fiind blocate in urma unor procese cu fostii angajati. Festivalul a fost posibil numai datorita sponsorilor-aportul lor, fundamental necesar pentru a depasi o serie de blocaje sau neajunsuri financiare, pare a fi o solutie pentru viitor, in fata unui TEATRU ce nu conteaza prea mult, in bugetul si asa mic al unui Minister al Culturii, mai mereu nedemn de luat in seama...
Directorul teatrului- dramaturgul
Mircea M. Ionescu a scos “din morti” aceasta editie a Festivalului: dupa contra-invitatiile trimise teatrelor dunarene... invitate la Festival, au urmat alte invitatii finale. Ce s-a intamplat? Inimosul Mircea M. Ionescu nu s-a lasat batut si a jucat o ultima carte- a mers la sponsori si i-a „inmuitat“:
„Giurgiu inseamna si TEATRU!“ Si teatru a fost!
Festivalul a debutat, oficial, cu un show de zile mari, protagonisti fiind Ion Caramitru si Horatiu Malaiele. Daca cineva isi inchipuie ca vreunul dintre cei doi au venit la Giurgiu din alt motiv decat din generozitate, atunci poate ca a contat si numele celui care i-a rugat sa sprijine Tetrul „Tudor Vianu“ din Giurgiu, prin nobila lor prezenta. Si, pentru asta si-a pus numele si obrazul Mircea. M Ionescu.
Festivalul a durat patru zile. Au participat teatre din Viena, din Silistra, din Galati- teatrul de papusi si teatru dramatic, din Braila si Giurgiu, intregind un program de teatru divers, care i-a vizat si pe cei mici- prin spectacole de papusi sau special concepute pentru ei, dar si prin spectacole tintind publicul in formare- adolescentii, apoi publicul avizat sau cel versat. Se stie ca un Festival nu se desfasoara ca o stagiune teatrala, ci este chintesenta unor spectacole deosebite, propuse de participanti si puse in ordine de gazde, pentru un public care, uneori, isi incearca...puterile, o eventuala „nereusita“ nefiind pusa neaparat pe seama producatorului. Pentru ca teatrul ramane un loc de intanire, de ragasire, si nu de despartire. Cu mana pe inima va spun ca pe taramul teatrului, intalnirile, „indragostirile“, sunt mult mai multe si mai intense decat nefericitele... rataciri. Credeti si incercati!
Despre programul festivalului am scris deslusit, acum, dupa ce cortina a fost trasa la final fiind de amintit cateva dintre evenimentele principale. Dincolo de piesele jucate, as tine sa aduc aminte de lansarea cartilor de teatru: „
Nu mor pescarusi cand vor porcii mistreti“- autor Mircea M . Ionescu, sau a volumelor de profil:
„Horoscopul puterii“ de Dinu Grigorescu dar si a volumului
„Joc la vedere“ de Nicolea Havriliuc. S-a produs si premierea castigatorilor celei de a doua editii a Concursului de dramaturgie in doi, anul acesta neacordandu-se primele doua locuri iar locul trei fiind castigat de piesa
„Romeo si Julieta reloaded“, scrisa de dramaturgul Gheorghe Truta, din Lupeni. Cu mare interes am participat, personal, la colocviul
„Dramaturgia romana, astazi“ - un subiect atat de amplu incat cu mare regret imi reprim neputinta de a spune mai multe prin acest intermediu. Reamintesc doar de cautarile impuse intre laturile dramaturg-regizor-director de teatru
, un triunghi ce se cere neaparat largit, prezente fiind si constante-variabile precum spatiul-timpul-politicul
, intr-o ecuatie in care, am constatat pe propria mea rabdare!, cei care o pun pe tapet nu trec, deocamdata, de faza „mai eu si eu multe de spus!“.
Una peste alta, mai avem rabdare!
Dincolo de piesele puse in scena de teatrul “Tudor Vianu“ din Giurgiu- le enumar pe toate, pentru ca merita:
“Canuta la bacalaureat” – dramatizare dupa I.L. Caragiale, urmand
„Nunta“ de Ion Baiesu, nu uitam
„Ultima noapte a lui Don Juan“ de Tudor Popescu, incheind cu piesa lui Mircea M. Ionescu, premiata la Concursul de Dramaturgie al “Festivalului national de la Galati” -am numit piesa jucata de Anca Sigartau-
„Puslamaua de la etajul 13!“, teatrele din afara au venit cu o serie de propuneri care efectiv au incercat publicul gurgiuvean. ...Suspans!
Ei, acum vine vremea greilor: a fost de urmarit
„Decameronul“ pus in scena de teatrul de papusi din Bulgaria. O piesa nu tocmai pentru copii, ba dimpotriva, care ma face sa ma interesez de programul trenului spre Silistra, intrucat, eu personal, am ratat reprezentatia. Am aflat insa ca trebuie sa imi para rau- a fost ceva neasteptat de interesant! *Teatrul „Maria Filotti“ din Braila a propus
„Povesti de familie“- o piesa dura, cu o problematica grava- drama familiei si mai ales a copiilor victive ale razboiului din Serbia- un subiect mai greu de cuprins de adolescentii nostri ocoliti de asemenea traume- spun asta pentru ca au fost in sala multi adolescenti. Care, au urmarit piesa cu interes- au fost prinsi de subiect si au trait intrega poveste la altitudinea intelegerii lor, ca dealtfel intregul public. O piesa puternica, o propunere deosebita. Daca m-as afla prin Cluj, Iasi, Timisoara, Craiova, ca sa nu zic mai mult, si as spune cunoscatorilor ca la Giurgiu, teatrul din Galati a jucat
...„Woyzech“, multa lume ar ramane contrariata. ... „Woyzech??!“, hai, bine-bine, dar la.. Giurgiu?! Pentru ca spectacolul propus de cei care au preluat textul mult discutat si dealtfel neterminat semnat Georg Buchner, de-a lungul timpului, dar si pe coordonatele temporale si spatiale ale Galatiului- si-au propus un proiect riscant.
„Woyzech“ este o piesa de referinta care pune la incercare orice trupa, orice regizor, dar mai cu seama publicul. Este o piesa de incercare, de care trebuie sa te temi ca actor sau regizor. Publicul spune DA- un da tacut, ganditor, sau NU, cale de mijloc nu prea exista! La Giurgiu „Woyzech“ s-a jucat cu publicul pe scena, dar si cu zeci de adolescenti in ultimele patru randuri, care au riscat sa nu vada actorii ci doar sa ii auda, si au fost realmente acaparati, de unul dintre cele mai puternice, dar pe de alta parte si cele mai discutate texte ale dramaturgiei universale!
„Cafeneaua artistilor“ din incinta teatrului, primenita gratie unor sponsori generosi, a fost apreciata de toti distinsii oaspeti. Daca a lautat-o si Caramitru, e clar ca e lucru mare, iar directorul teatrului din Bacau a fost de parere ca este cea mai frumoasa Cafenea a artistilor din tara! Va dati seama!!
Directorul teatrului nostru a apreciat ca reusita organizatorica a Festivalului este „rezultatul unei concordii, a unui exces de sentimente si intelegere din partea angajatilor si colaboratorilor din teatru“
, care s-au implicat cu pasiune si responsabilitate.
Motiv pentru care, un ultim trofeu al Festivalului a fost atribuit angajatilor, fiind inmanat unui personaj care stie sigur ca munca de jos te ridica, fie si in teatru: femeia de serviciu! Gest emotionant care s-a soldat cu lacrimi, si era gata-gata ca rezerva de otet aromat a recuziterului sa se imputineze simtitor. N-a fost nevoie!
Inchei prin a lauda reusita: FESTIVALUL S-A INCHEIAT! TRAIASCA FESTIVALUL!, dar tin sa reamintesc ca marele castigator al Festivalului ramane SPECTATORUL. Personal am fost realmente emotionat de prezenta publicului tanar- adolescenti, liceeni! care s-au comportat, o spun sincer, peste masura asteptarilor! Un public in formare, a carui prezenta in salile de spectacol nu o discut- adusi de profesori sau veniti in gasca- sunt tot o apa si-un.. spectacol, dar sunt, in acelasi timp, un orizont caruia trebuie sa-i oferim o sansa. Iar acesti tineri s-au incercat venind la teatru si teatrul le ramane dator! Festivalul din acest an a adus mult publicului giurgiuvean, dar a avut si un mare castig special: publicul tanar! Acesta este viitorul si cred ca suntem datori sa facem fiecare dintre noi un mare gest in fata mariei sale TEATRUL: la fiecare reprezentatie, fiecare dintre noi, oamenii maturi, sa aducem un adolescent. Am fi, astfel, mult mai putin datori fata de noi insine!
Gelu BREBENEL