Cateva sute de persoane au participat joi la Targoviste la manifestarile prilejuite de Ziua Nationala a Romaniei, desfasurate in Piata Tricolorului.
Manifestarile au cuprins ceremonii militare si religioase, precum si depuneri de coroane la Monumentul Eroilor. Militarii din Garnizoana Targoviste au fost aplaudati de cei veniti sa asiste la defilarea organizata in centrul municipiului.
Tot cu prilejul Zilei Nationale, Consiliul Judetean Dambovita a tinut o sedinta festiva. In cadrul acesteia a existat un singur punct pe ordinea de zi, si anume acordarea unei sume Asociatiei Veteranilor de Razboi Dambovita. Initial, suma propusa a fost de 10.000 de lei, dar la initiativa unui consilier PSD a fost dublata. Presedintele CJ, Florin Popescu, a tinut sa precizeze ca diferenta de bani va fi luata din programul de asociere cu primariile in vederea realizarii unor investitii, de la acele primarii care nu au finalizat investitiile incepute.
In cadrul manifestarilor de 1 Decembrie se mai numara redeschiderea pentru public a Bibliotecii Judetene, dupa ce sediul acesteia a fost renovat, precum si lansarea, la Curtea Domneasca, a unui „vin al voievozilor“ ce se va comercializa exclusiv la magazinul complexului muzeal, sub denumirea „Princeps Valachiae“.
Manifestarile prilejuite de Ziua Nationala a Romaniei se vor incheia cu Ceremonia Retragerii cu Torte, pe traseul: strada Poet Grigore Alexandrescu - Primaria Targoviste - Bulevardul Libertatii - Prefectura Dambovita - Calea Domneasca - Turnul Chindiei. La ceremonie vor participa, incepand cu ora 18,00, militari de la Garnizoana Targoviste si cadre ale Ministerului Administratiei si Internelor.