Doua persoane au fost ranite in urma unui accident rutier ce a avut loc, marti, pe DN3, in zona podului IV.
Potrivit purtatorului de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean Calarasi, inspector Ramona Tudor, accidentul s-a produs pe fondul neadaptarii vitezei la conditiile de drum umed. Conducatorul autoturismului, un tanar in varsta de 28 de ani din municipiul Bucuresti, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat in afara partii carosabile.
Doua persoane, din cele trei aflate in autoturism, au fost ranite, fiind transportate la Spitalul de Urgenta Judetean Calarasi pentru acordarea de ingrijiri medicale.
Soferul detinea permis de conducere si a fost testat cu aparatul etilo-test, rezultatul fiind negativ.
In urma evenimentului autoturismul a fost avariat in proportie de 60%.
In continuare, se efectueaza cercetari pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor producerii accidentului.