|
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Giurgiu au dispus trimiterea in judecata, in stare de arest preventiv, a inculpatului Tanasoaia Ionut Adrian zis \'Gipsy-Gypsanu\' sub aspectul savarsirii infractiunilor de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte si ultraj contra bunelor moravuri si tulburarea ordinii si linistii publice- se arata in comunicatul emis luni de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Probatoriul administrat in cauza, pe parcursul urmaririi penale, a relevat faptul ca “in dimineata zilei de 9 octombrie, inculpatul, aflandu-se in discoteca organizata la un club din orasul Giurgiu, pe fondul consumului de alcool si al unui conflict spontan, a imbrancit si apoi a lovit puternic cu pumnul in plina figura victima Chauncey Hardy, cetatean de origine americana, care s-a dezechilibrat si a fost proiectat cu capul de un plan dur. In urma impactului, victima a suferit leziuni traumatice cerebrale foarte grave, leziuni care au condus, cateva ore mai tarziu, la decesul acesteia”.
In acelasi context, inculpatul Tanasoaia Ionut-Adrian, prin scandalul provocat si aducerea victimei in stare de inconstienta, a creat o stare de temere, haos, agitatie in randul celor prezenti, determinandu-i pe acestia sa paraseasca in mod precipitat clubul, tulburandu-se astfel grav ordinea si linistea publica.
Raportul medico-legal intocmit in cauza a concluzionat faptul ca moartea victimei a fost violenta. Ea s-a datorat insuficientei cardio-respiratorii, consecinta a unui traumatism cranio-cerebral soldat cu edem cerebral, hemoragie meningeala, contuzie si dilacerare cerebrala, fractura de bolta craniana iradiata la baza craniului.
“Leziunile traumatice corporale cerebrale care au dus la deces, s-au putut produce prin lovire cu si de corp-plan dur in acelasi context traumatic, iar intre leziunile traumatice cranio-cerebrale si deces exista o legatura de cauzalitate directa si neconditionata.”- arata Agerpres.
Dosarul a fost inaintat Tribunalului Giurgiu. |