Salt la conținut
Semnal

Buzau - Grup infractional specializat in furturi din autoturisme, destructurat

··1 min citire
Politistii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei municipiului Buzau au declinat vineri patru dosare penale catre Parchetul de pe langa Judecatoria Buftea, pentru a fi conexate la celelalte cauze in care sunt cercetati membrii unui grup infractional specializat in furturi din autoturisme prin metoda „inteparea rotilor“. „Ca urmare a cooperarii politienesti interjudetene, s-a reusit destructurarea unui grup infractional specializat in furturi din autoturisme prin metoda inteparii rotilor. Activitatile de cooperare au fost concretizate in documentarea activitatii infractionale a membrilor gruparii destructurata in ziua de 4 decembrie de politistii Inspectoratului de Politie Judetean Ilfov“, a declarat pentru AGERPRES purtatorul de cuvant al IPJ Buzau, comisar Florina Crucianu. Potrivit sursei citate, cele patru dosare vizeaza tot atatea furturi din auto comise pe raza judetului Buzau, in special pe DN2 E85, in perioada august - decembrie, in timpul noptii, prin metoda „inteparea anvelopelor“, cu un prejudiciu total de peste 49.000 de lei. „Suspectii profitau de incetinirea autoturismelor atunci cand trebuiau sa cedeze trecerea, intepau de regula anvelopa dreapta spate, iar cand soferul oprea pentru remedierea avariei, sustrageau cu rapiditate genti sau borsete lasate de victime la vedere“, a precizat sursa citata.