Salt la conținut
Semnal

Galati - Mii de pachete de tigari, confiscate de politistii de frontiera

··1 min citire
Politistii de frontiera si vamesii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galati-rutier au confiscat peste 7.000 pachete tigari de contrabanda, dar si autoturismele in care acestea erau ascunse, a declarat, luni, pentru AGERPRES, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Galati, subcomisar Ion Irimia. Potrivit acestuia, la Punctul de Trecere a Frontierei Galati-rutier s-a prezentat pentru a intra in tara un barbat cu dubla cetatenie romana si moldoveneasca, la volanul unui autoturism marca Opel. Dupa verificarea documentelor, politistii de frontiera, impreuna cu lucratorii vamali, au procedat la controlul amanuntit al autovehiculului, ocazie cu care au descoperit, ascunse si nedeclarate, in locasuri special amenajate in barele de protectie, in plafoniera, in usile, pragurile si podeaua autoturismului, 6.190 pachete de tigari de diferite marci cu timbru de acciza din Republica Moldova si Ucraina in valoare de aproximativ 8.170 lei. Cateva ore mai tarziu, au mai fost depistati patru cetateni moldoveni, care incercau prin aceeasi metoda sa introduca in tara 1.262 pachete de tigari cu timbru de acciza din Republica Moldova, in valoare de 5.477 lei. In toate cazurile, persoanele au fost sanctionate contraventional conform prevederilor legale, amenzile aplicate ridicandu-se la valoarea totala de 36.000 lei. Totodata, autovehiculele care au suferit modificari pentru a fi folosite la contrabanda cu tigari au fost confiscate.